Business Internaţional

Franţa trimite un dublu avertisment Marii Britanii cu privire la Brexit

Emmanuel Macron, ministrul francez al economiei: Dacă Marea Britanie se va decide să rămână, evităm cel mai pesimist scenariu, însă ne vom regăsi în situaţia în care Marea Britanie va solicita im­plementarea noilor condiţii nego­ciate cu Bruxellesul. Şi alte ţări ar putea fi tentate să urmeze aceeaşi cale

Emmanuel Macron, ministrul francez al economiei: Dacă Marea Britanie se va decide să rămână, evităm cel mai pesimist scenariu, însă ne vom regăsi în situaţia în care Marea Britanie va solicita im­plementarea noilor condiţii nego­ciate cu Bruxellesul. Şi alte ţări ar putea fi tentate să urmeze aceeaşi cale

03.03.2016, 19:50 3569

Macron a afirmat că relaţia bilaterală din­tre Franţa şi Marea Bri­tanie s-ar putea schim­ba abrupt în cazul unui Brexit, incluzând generarea de noi obstacole în calea comerţului dintre cele două ţări.

Într-un interviu acordat FT, ofi­cialul francez a declarat că se aşteaptă ca cei care lucrează în sectorul serviciilor financiare în Londra să se mute în Franţa odată cu Brexitul.

Imitând invitaţia premierului britanic David Cameron adresată com­paniilor franceze să se mute în Londra în momentul în care Franţa şi-a majorat taxele în 2012, Macron a declarat: „Aş putea spune că am putea avea unele repatrieri din City-ul londonez“. Macron a avertizat că Marea Britanie şi-ar pierde accesul deplin la piaţa unică dacă ar părăsi UE.

Premierul britanic lucrează cu guvernul francez la un mesaj menit să convingă electoratul britanic că beneficiază de o siguranţă sporită în interiorul UE.

Ministrul francez al economiei a mai declarat că UE ca întreg va fi slăbită din punct de vedere militar, diplomatic şi economic dacă Marea Britanie va decide să o părăsească. Însă, indiferent de rezultatul referendumului britanic din iunie, a adăugat Macron, UE va trebui să-şi repornească procesul de inte­grare pentru că dezbaterea privitoare la Brexit va fi afectat durabil unitatea blocului. „EU nu are altă opţiune decât să devină o adevărată putere militară şi diplomatică“, a declarat Macron.

„Dacă Marea Britanie se va decide să rămână, evităm cel mai pesimist scenariu, însă ne vom regăsi în situaţia în care Marea Britanie va solicita im­plementarea noilor condiţii nego­ciate cu Bruxellesul. Şi alte ţări ar putea fi tentate să urmeze aceeaşi cale“, a adăugat ministrul francez, atrăgând atenţia asupra ascensiunii partidelor anti-UE în Franţa, Polonia, Spania, Olanda şi Germania.

Din 2008, solidaritatea ţărilor mem­bre UE a fost puternic testată de crize care nu şi-au avut originea în interiorul blocului.

Soluţii pot fi însă găsite prin cooperare, şi nu printr-o reîntoarcere la politici naţionaliste, a insistat Macron. În ceea ce priveşte dezbaterea privitoare la Brexit, peste 200 de lideri de companii mici din Marea Britanie au semnat o scrisoare deschisă cerând retragerea Marii Britanii din UE, evidenţiind existenţa unei diviziuni între acest segment şi cel al companiilor mari cu privire la apartenenţa Marii Britanii la UE, potrivit Bloomberg.

Potrivit scrisorii, electo­ratul britanic trebuie să fie informat de „incubatorii poveştilor de succes de mâine“, şi „nu numai de o minoritate de manageri ai celor mai mari companii britanice“.

Organizat de campania Leave.EU, apelul vine în parte ca reacţie la o scrisoare semnată săptămâna trecută de şefii a 36 de companii care fac parte din indicele bursier britanic FTSE 100 în care aceştia susţineau că Marea Britanie ar trebui să rămână în UE.

„Credem în viitorul ţării noastre“, scriu liderii companiilor mici. „Credem că eco­nomia noastră poate performa mai bine şi crea mai multe locuri de muncă fără a fi constrânsă de UE, de aceea ar trebui să votăm pentru o ieşire.“

Pe de altă parte, industria auto brita­nică a semnalat o susţinere covâr­şitoare pentru rămânerea ţării în UE, aproape patru din cinci producători auto, furnizori de componente şi dealeri dorind ca Marea Britanie să rămână membră a UE, potrivit The Telegraph.

„Mesajul industriei auto britanice este clar - rămânerea în Europa este crucială pentru viitorul acestei industrii şi pentru asigurarea locurilor de muncă, investiţiilor şi creşterii“, a declarat Mike Hawes, CEO al Society of Motor Manufacturers and Traders (SMMT).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO