Business Internaţional

G7 este acuzat ca ignora tarile sarace

04.07.2000, 00:00 11



?arile din grupul celor sapte incearca sa se eschiveze de la angajamentele de anulare a datoriilor celor mai sarace tari ale lumii prin programarea reuniunii la nivel inalt de luna aceasta intr-un cadru izolat, pe insula japoneza Okinawa, sustine un grup international de campanie in sprijinul dimunarii poverii datoriei externe.

"Situatia tarilor sarace devine din ce in ce mai dificila, iar G7 prefera sa se "ascunda" pe o insula", a declarat Ann Pettifor, sefa grupului, citata de Reuters.

Anul trecut, G7 s-a angajat cu prilejul reuniunii la nivel inalt din orasul german Cologne sa anuleze pana la sfarsitul lui 2000 datorii de 100 miliarde de dolari ale celor mai sarace 40 de tari ale lumii.

Realizarea ambitioaselor scopuri stabilite prin programul de anulare a datoriilor, cunoscut sub numele de Initiativa pentru ?arile Foarte Indatorate, intampina greutati datorita neintelegerilor aparute intre tarile creditoare, referitoare la sursele de finantare ale acestui proiect, precum si la strategiile de reducere a saraciei.

Pettifor a afirmat ca se va putea realiza anularea partiala a datoriilor doar pentru 10 tari din grupul celor 40 pana la inceputul reuniunii la nivel inalt de la Okinawa.

Respectivele state vor beneficia insa numai de reducerea datoriilor cu o treime, fiind lasate sa cheltuie in continuare mai mult pe rambursarea creditelor decat pe investitiile in sanatate.

"G7 nu poate ignora vocea opiniei publice", a declarat Pettifor, anuntand ca grupul pe care il conduce va mobiliza totusi mai multe sute de demonstranti care vor manifesta pe insula Okinawa formand mai multe "lanturi umane".

Numerosi lideri G7 recunosc ca problema anularii datoriilor tarilor sarace merita sa fie introdusa pe agenda reuniunii de luna aceasta, luand in considerare si presiunile in crestere din partea organizatiilor nonguvernamentale.

Pettifor a afirmat ca procesul de reducerea a poverii datoriilor externe ar putea fi accelerat printr-o implicare mai consistenta a FMI si Bancii Mondiale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO