Conductele care aduc Poloniei gaze din Norvegia, construite când mai toată Europa credea că gazele ruseşti sunt viitorul, şi un terminal de GNL de la Marea Baltică au permis celei mai mari economii est-europene să se distanţeze rapid şi fără dureri de combustibilul importat din Rusia atunci când acesta a devenit armă de război economic.
Gazoductul Baltic Pipe şi terminalul plutitor de gaze naturale lichefiate de la Gdansk ar fi trebuit să devină porţi de intrare a energiei nonruseşti în toată regiunea şi să facă din Polonia un hub al gazelor naturale. Dar nu s-a întâmplat aşa. Această infrastructură este folosită doar de compania naţională poloneză de petrol şi gaze Orlen şi doar pentru consumul intern al ţării.
Anul acesta se împlinesc zece ani de la lansarea Iniţiativei celor Trei Mări, care sub ghidajul fondatorilor Polonia şi Croaţia ar fi trebuit să ducă la realizarea unui culoar energetic european nord-sud prin extinderea infrastructurii de gaze din regiune pentru schimbarea perspectivelor privind securitatea energetică a continentului, dependent de decenii de gazele care veneau de la Est, scrie The Warsaw Voice.
Polonia s-a angajat să participe cu Baltic Pipe, construită în colaborare cu Danemarca în pofida avertismentelor venite din Europa că este neviabilă economic deoarece gazele ruseşti sunt mai ieftine, şi cu terminalul de GNL Swinoujscie. La acea vreme, şi Germania se visa hub al gazelor pentru întreaga Europă mulţumită combustibilului rusesc importat prin conductele Nord Stream 1 şi 2.
În prezent, unul este nefuncţional şi altul nu există. Germania nu este hub energetic, ci, din contră, a ajuns exportator de criză economică. Nici Polonia nu este hub, dar are stabilitate economică mai mare. În schimb, statele de pe culoarul est-vest, cum ar fi Turcia şi Ungaria, se poziţionează pentru a deveni verigi importante în aprovizionarea cu gaze a UE. De asemenea, importante au devenit şi ţările cu ieşire la Mediterana care au instalaţii de import de GNL şi sunt conectate la reţeaua europeană.
Croaţia şi Grecia sunt un exemplu. În ceea ce priveşte Iniţiativa celor Trei Mări, finanţarea vine în proporţie de 50-60% de la diferite instrumente UE, însă se observă clar lipsa de implicare financiară a statelor participante în dezvoltarea proiectelor în acest format. Şi chiar dacă proiectele de infrastructură ar fi realizate, nu înseamnă că problemele se termină. Polonia are interesele ei în stabilirea unui coridor nord-sud, la capătul căruia ea ar fi centru de trading şi distribuţie de gaze către alte state central şi est-europene. Acestea nu coincid cu ale vecinilor. Soarta conductei de gaze Polonia-Slovacia este grăitoare.
Inaugurată în august 2022, aceasta ar fi trebuit să ajute Slovacia să renunţe la gazele ruseşti, însă în 2024 n-a avut activitate, slovacii preferând să se aprovizioneze tot din est. Operatorul sistemului de transport de gaze polonez, responsabil cu construcţia elementelor de pe teritoriul Poloniei ale culoarului nord-sud, a explicat că participanţii la piaţă sunt aceia care decid asupra direcţiei şi cantităţilor de gaze care trec printr-un interconector.
Apoi, încă nu a fost realizat un interconector între Polonia şi Cehia, o investiţie care ar fi trebuit să îmbunătăţească comerţul cu gaze în regiune. Iar în prezent nu există planuri concrete pentru demararea ei deoarece testele de piaţă au arătat că nu va fi cerere.
Teorectic, Iniţiativa celor Trei Mări aduce împreună toate ţările din regiune şi a fost susţinută puternic de Donald Trump în primul său mandat de preşedinte al SUA. Instalaţia poloneză de GNL de lângă Gdansk a devenit celebră pentru că pe acolo au intrat în UE „gazele libertăţii“ americane, şi încă înainte ca Rusia să invadeze Ucraina în 2022. Între timp, SUA au devenit cel mai mare furnizor de GNL al UE, iar Polonia a preluat la 1 ianuarie preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene. Mottoul pe care şi l-a ales este „Siguranţă, Europa!“.
Prin aceasta se înţelege inclusiv securitate energetică. Tot în ianuarie, Orlen, compania naţională de petrol şi gaze, a lansat strategia „Energia viitorului începe astăzi“ prin care promite cele mai mari investiţii (90 miliarde euro până în 2035) în energie din istoria Poloniei. Una din ţintele programului este de a avea la dispoziţie 27 de miliarde de m3 de gaze, ceea ce ar însemna ca Polonia să îşi acopere 100% din nevoile interne prin creşterea producţiei în Norvegia, ceea ce deja se întâmplă, în Polonia şi prin importuri nord-americane.
Gazele expediate prin Baltic Pipe acoperă în prezent până la 45% din nevoile interne. Luna aceasta a fost pusă în funcţiune, după o întârziere de un an, cea de-a treilea instalaţie de depozitare a gazelor la terminalul de GNL de la Swinoujscie. Astfel, terminalul va putea primi mai multe transporturi.
Trump a promis un nou boom al exporturilor de gaze, mai ales către Europa. Polonia este una dintre cele mai vocale ţări europene care cere sistarea importurilor de gaze de orice fel din Rusia. Pe de altă parte, Polonia a rămas cel mai mare importator european de gaz petrolier lichefiat din Rusia. Varşovia vrea ca anul acesta să diminueze importurile cu 80%.