Business Internaţional

George Soros: Criza euro ar putea duce la dezintegrarea Uniunii Europene

George Soros: Criza euro ar putea duce la dezintegrarea Uniunii Europene

Autor: Adrian Voicu

27.01.2011, 15:24 174

Criza fiscală din zona euro ar putea conduce lao dezintegrare a Uniunii Europene, a declart miliardarul George Soros într-un interviuacordat postului de radio BBC, informează Wall Street Journal.

Soros este de părere că deşi "criza din zonaeuro este pe cale să fie rezolvată" ca urmare a cooperării pe temede politică fiscală şi a fondului pentru salvarea ţărilor din zonă,efectele politice ale crizei se vor resimţi pe termen lung.

În particular, ţări precum Grecia şi Irlanda vor avea deînapoiat sume "uriaşe" de bani, ceea ce va duce la un decalaj decreştere economică între cele două ţări şi celelalte ţări din zonaeuro.

"Acum aveţi de-a face cu două Europe, cei care au şi cei care nuau", declară Soros. "Veţi avea o Europă cu două viteze care nu estesustenabilă din punct de vedere politic. Există un pericol real camoneda europeană să conducă la turbulenţe politice în UniuneaEuropeană. Criza ar putea aduce greutăţi atât de mari părţii dinEuropa care se mişcă cu o viteză mai redusă încât s-ar putea ajungela dezintegrare".

Soros este de părere că ajutoarele convenite cuGrecia şi Irlanda sunt "cu defecte" deoarece nu ajută în niciun fella reducerea datoriilor. Irlandezii vor ca plata datoriilornaţiunii lor să fie amânată, dar o asemenea politică ar afectabăncile din Franţa şi Germania, care deţin obligaţiunile irlandeze,consideră Soros.

"Datoriile existente ale ţărilor aflate în dificultate vor fipuse pe umerii ţărilor care creditat aceste ţări", spune Soros."Deja vă confruntaţi cu Irlanda care vrea să renege înţelegerea(făcută cu Uniunea Europeană şi FMI) deoarece este una foartenedreaptă".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO