De la începutul crizei financiare globale şi până în urmă cu câteva luni, Germania a fost adepta strictă a austerităţii. Unele state europene simt şi acum gustul amar al programelor de reducere drastică a cheltuielilor şi datoriilor cerute de Berlin.
Însă în ultima vreme, guvernul cancelarului Angela Merkel s-a arătat favorabil donaţiilor finanţate prin datorie comună pentru partenerii europeni.
Ce stă la baza acestei noi generozităţi, se întreabă Deutsche Welle. În deceniul care urmat crizei financiare, Merkel a văzut multe. Şefi de state şi de guverne au venit şi au plecat de pe scena politică europeană - ea a rămas. S-a văzut caricaturizată în ziarele elene acum zece ani, îmbrăcată în uniformă nazistă. Locotenenţii ei erau consideraţi supraveghetori fără milă, care învaţă statele îndatorate din sud disciplina bugerată europeană. Pentru nordici, pe de altă parte, Germania era ancora stabilităţii care salvează Europa de o datorie fără sfârşit. Astăzi, statele nordice cunoscute ca „the frugal four“ (Olanda, Austria, Suedia şi Danemarca, economii excedentare) cred că fondul de reconstrucţie economică postpandemie gândit la Berlin şi Paris şi cizelat la Bruxelles este prea generos şi cu ţinte greşite. Între timp, populismul a pus stăpânire pe Marea Britanie şi SUA. Italia a scăpat la limită. Ungaria şi Polonia se îndepărtează de principiile democratice vestice şi îmbrăţişează partidul unic, care acaparează economia şi viaţa socială. Urmează Brexitul şi probabil lungi conflicte comerciale şi politice cu SUA, ţară tradiţional aliată cu Germania şi UE. Berlinul trebuie, de asemenea, să regândească relaţiile cu China, o superputere economică şi politică în ascensiune care-şi creează rapid culoare de influenţă spre inima Europei şi prin toată lumea. Între timp a venit şi pandemia, care a provocat în Europa cea mai severă recesiune din ultimele decenii. Germania are nevoie de Europa. Întotdeauna a avut, dar acum vremurile sunt mai grele. Întâmplarea face ca tocmai acum Germania să preia rolul de conducător al Europei, primind preşedinţia prin rotaţie a UE. Este oportunitatea supremă pentru Merkel de a-şi demonstra maturitatea politică. După aceasta, ea va renunţa la conducerea Germaniei. „Europa are nevoie de noi tot atât de mult pe cât noi avem nevoie de Europa“, a declarat luna trecută cancelarul în faţa parlamentarilor germani. Săptămâna trecută, după o întâlnire cu premierul italian Giuseppe Conte, Merkel a subliniat că pachetul de ajutor pentru Europa trebuie să fie „masiv“. După toate calculele, Italia, ţara membră a UE cel mai dur lovită de pandemie, va fi cel mai mare beneficiar al ajutorului.
Ministrul german al finanţelor Olaf Scholz, cu un ochi asupra sănătăţii pieţelor financiare, doreşte ca Europa să trimită „semnale puternice“ pentru a contracara efectele economice negative ale pandemiei.
La summitul UE din weekendul trecut, primul din martie în care liderii guvernamentali au fost prezenţi personal, tema principală a fost un fond imens de ajutor de 750 de miliarde de euro. Conform unei propuneri a Comisiei Europene, 500 de miliarde de euro vor reprezenta subvenţii nerambursabile pentru ţările afectate grav de coronavirus, restul finanţării venind sub formă de împrumuturi. Cele 500 de miliarde de euro cadou finanţat prin datorie este ideea pe care Merkel a dezvoltat-o împreună cu preşedintele francez Emmanuel Macron în mai. Aceeaşi Merkel care în urmă cu câteva luni se opunea emiterii în comun de obligaţiuni europene - eurobondurile. De unde această schimbare de sentiment? „Din cauza naturii excepţionale a acestei crize alegem şi o cale excepţională“, este modul în care cancelarul a explicat noua generozitate germană.
„Coronavirusul loveşte toate ţările din Europa, iar pe unele deosebit de dur“, a declarat pentru DW Andreas Jung, purtătorul de cuvânt pentru politică financiară al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), formaţiunea politică a lui Merkel. „Este nevoie de sprijin pentru partenerii aflaţi în situaţie de urgenţă. Dar este şi în interesul nostru: o Germania puternică se împleteşte cu o Europă puternică.“
Pentru CDU, orientată către stabilitate, noua generozitate a fost iniţial ceva greu de înghiţit. Liderul parlamentar al partidului, Ralph Brinkhaus, a recunoscut acest lucru în mai, când Merkel a prezentat propunerea germano-franceză: „Întreaga chestiune este deja un salt pentru grupul nostru“.
Însă nici Christian Lindner, liderul formaţiunii pro-business Partidului Democrat Liber (FDP), nu se opune categoric fondului. În timpul crizei financiare, partidul său a fost partenerul de coaliţie al CDU şi, chiar mai mult decât CDU, a frânat când a venit vorba de îndatorare şi de cheltuieli. Totuşi, Lindner consideră că este important „ca ajutorul să fie condiţionat, adică legat de planuri de reformă“. Doar extrema-dreapta se opune. De fapt, un singur partid, Alternativa pentru Germania (AfD). Liderul său parlamentar Alice Weidel consideră că fondul este ca „distrugerea unui baraj“ care ar lăsa contribuabililor germani „sarcini enorme“. Ea nu are timp să vorbească despre solidaritatea europeană: „În această situaţie, nu avem miliarde de euro de dat de pomană pentru că trebuie să ne ajutăm pe noi înşine“, a spus Weidel pentru Bundestag.
Cu această excepţie notabilă, cele mai multe voci critice tac acum. Premierul landului Bavaria Markus Sˆder, pe care jumătate dintre germani ar dori să-l vadă drept următorul candidat conservator la postul de cancelar, susţine planurile. El a spus că statele UE nu ar trebui să mai fie împărţite în debitori şi creditori, ci că toate ar trebui să se conside parteneri.
Faptul că vechea Germanie este acum pregătită să distribuie 500 de miliarde de euro în granturi partenerilor UE în dificultate i-a surprins pe mulţi. Însă Merkel insistă exact asupra acestui lucru, în pofida rezistenţei aşa-numitelor „the frugal four“ pe motivul că, printre altele, împrumuturile vor spori şi mai mult datoria Italiei şi astfel vor strangula economia acesteia. Premierul olandez Mark Rutte nu mai înţelege gândirea germană. El şi ceilalţi lideri „egoişti“ se tem de stimulente false şi de risipă. Însă Andreas Jung din CDU insistă: „Fără gratuităţi, nu va funcţiona. Pentru statele deja foarte îndatorate, o ofertă doar cu împrumuturi înseamnă pietre în loc de pâine“.
