Business Internaţional

Germania, cea mai mare economie europeană, dă semne de însănătoşire

Germania, cea mai mare economie europeană, dă semne de...

Autor: Catalina Apostoiu

07.10.2020, 00:05 2004

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că guvernul va susţine redresarea incipientă a celei mai mari economii europene de pe urma crizei coronavirusului „cu toată puterea“, scrie Bloomberg.

Economia germană de semne de revenire, însă amploarea impactului pandemiei justifică datoriile şi cheltuielile fără precedent ale Germaniei, a arătat Merkel.

„Într-adevăr, lucrurile s-au îmbunătăţit treptat din mai“. Pentru a susţine această tendinţă „datorii noi în circumstanţe extraordinare sunt inevitabile, şi justificate în aceste vremuri“, a declarat cancelarul german.

Ministrul german de finanţe Olaf Scholz a declarat la rândul său că se aşteaptă ca economia germană să-şi revină rapid de pe urma crizei coronavirusului, deşi unele sectoare se vor recupera probabil mai rapid decât altele. „Părerea mea este că majoritatea segmentelor economiei se vor redresa rapid, iar acest lucru este deja vizibil în ultimele cifre“, a arătat acesta, potrivit Reuters.

Comenzile fabricilor germane au avansat pentru a patra lună, cel mai recent semn că economia bazată pe industrie a ţării este într-o situaţie mai bună decât cele ale ţărilor concentrate pe servicii, scrie Bloomberg.

Cererea de bunuri germane a crescut cu 4,5%, peste estimările economiştilor ce vizau un avans de 2,8%. Comenzile la export au dat un impuls deosebit.

Încrederea sectorului de business şi nevoia în scădere de susţinere de către stat a salariilor oferă de asemenea semne promiţătoare de redresare, potrivit ministerului german al economiei.

Şi piaţa auto, de o importanţă vitală pentru economia germană, şi-a reluat creşterea în septembrie, beneficiind de redresarea economică a zonei euro, în pofida crizei sanitare, potrivit Le Figaro.

În total, 265.227 automobile au fost înmatriculate în septembrie, în creştere cu 8,4% în termeni anuali.

Conform institutului ifo, aşteptările privitoare la producţia industriei germane pe următoarele luni au înregistrat o oarecare îmmbunătăţire. Acestea au urcat la plus 20,8 puncte în septembrie de la plus 15,6 puncte în august. „Perspectivele diferă însă foarte mult între industrii“, avertizează Klaus Wolhrabe, de la ifo.

Guvernul cancelarului Merkel a reacţionat faţă de criza din acest an cu un pachet fiscal agresiv, lăsând deoparte anii de disciplineă bugetară pentru a scoate ţara din cea mai profundă recesiune din decenii. Cheltuielile vor continua în 2021, când Berlinul plănuieşte să împrumute 96,2 mld. de euro, scrie Bloomberg.

Totuşi, în pofida succesului înregistrat în gestionarea virusului, Germania ar putea avea probleme în eventualitatea unei creşteri puternice a cazurilor de infectare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO