Rata şomajului din Germania, cea mai mare economie a Europei, a crescut de la 6,1% în decembrie la 6,2% în ianuarie. Este un pas mic în cifre, dar care se alătură mai multora la fel de mici, făcuţi toţi în aceeaşi direcţie de la începutul primăverii anului 2022. Iar acest lucru arată că economia germană are dificultăţi în a-şi mai îndeplini rolul de a crea locuri de muncă şi oferi prosperitate.
Nevoia de a reduce costurile şi de a se adapta schimbărilor de pe pieţe împinge companiile germane să închidă fabrici în Germania şi să efectueze disponibilizări. Ritmul restructurărilor s-a accelerat anul trecut şi este de aşteptat să continue pe această traiectorie şi în 2025. Uriaşul Volkswagen a iritat o naţiune întreagă anunţând anul trecut primele închideri de uzine germane din istorie doar pentru a ajunge după lungi negocieri cu sindicatele la concluzia că poate evita acest lucru.
Însă tot va restructura personalul, eliminând „într-un mod responsabil social“ câteva zeci de mii de locuri de muncă. Continental nu are legenda VW şi de aceea nu se sfieşte să închidă patru fabrici germane ale diviziei ContiTech, care produce componente pentru industria auto, cum ar fi kituri de transmisie, dar şi pentru echipamentele şi utilejele altor industrii. Închiderea fabricilor, anunţată săptămâna trecută, vine cu restructurări de personal.
Disponibilizările şi eliminările de locuri de muncă din planurile companiilor germane vizează mai ales sectorul auto. Însă şi în alte locuri afacerile simt nevoia să-şi diminueze cheltuielile, inclusiv cu personalul. Un exemplu este Deutsche Bank, şi ea un colos. banca va efectua tăieri inclusiv la nivelul managementului. Economia germană a împlinit doi ani de recesiune şi proiecţiile pentru 2025 au fost semnificativ reduse. Pentru anul acesta este aşteptată o creştere marginală, de numai 0,3%. Cum ţara se confruntă cu o criză guvernamentală şi bugetară, încrederea companiilor scade. În aceste condiţii, angajatorii din industrie sunt pesimişti în ceea ce priveşte viitorul locurilor de muncă.
Aceeaşi situaţie se repetă şi în Franţa, care şi ea se confruntă cu o criză guvernamentală. Toamna trecută, acolo au anunţat disponibilizări masive Auchan, retailer, şi Michelin, producător din industria auto. Tot atunci, ministrul industriei a avertizat că închiderea de fabrici ameninţă mii de locuri de muncă, trezind temeri că şomajul va reîncepe să crească după ani de îmbunătăţire. Ministrul a subliniat că riscurile sunt cele mai mari în industriile chimică, auto şi metalurgie.
Dar Airbus şi Thales fac restructurări de personal în sectorul spaţial, unde sunt ameninţate 1.500 de locuri de muncă. Cele mai recente date statistice, ale guvernului francez, arată că 2024 a adus cea mai rapidă creştere a şomajului din ultimii zece ani, dacă este exclusă perioada crizei provocate de pandemia de COVID-19. Iar previziunile economice arată că situaţia nu se va îmbunătăţi prea curând. Numărul persoanelor disponibile, dar fără loc de muncă a urcat cu 3,7% în 2024, şi mai accelerat, cu 4%, în ultimul trimestru al anului trecut. Stéphane Colliac, economist la banca BNP Paribas, a tras un semnal de alarmă în Le Monde spunând că în 2025 vor fi distruse 100.000 de locuri de muncă net şi că rata şomajului va creşte la 8,5% până la sfârşitul anului. Indicatorul reuşise să coboare la 7,5% la începutul anului trecut.
Însă institutul de statistică al Franţei pare mai optimist, apreciind că rata şomajului va avansa doar moderat, până la 7,6% la mijlocul acestui an. Dar, după cum scrie Les Echos, incertitudinile predomină, iar dificultăţile „sunt cât munţii Himalaya“. În sectorul construcţiilor, Federaţia constructorilor de blocuri de locuinţe estimează că anul acesta falimentele din industrie vor pune în pericol 100.000 de angajaţi. În 2024, în sector au falimentat 14.740 de firme, ameninţând 45.000 de angajaţi. Astfel, se poate vorbi de o criză şi în construcţii.
Creşterea şomajului, de lângă restructurările din fabrici şi de la companii, reflectă şi încetinirea angajărilor din sectorul public. În Polonia, Poşta de stat a încheiat luna ianuarie cu o anunţ şoc: 15% din angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă. Iar acesta este doar începutul unui program de restructurări. Sunt de preferat plecările voluntare şi circa 8.500 de salariaţi vor primi oferte în acest sens. Cei care refuză, vor fi concediaţi.
În Cracovia, disponibilizările colective anunţate în 2024 au fost de trei ori mai multe decât în anul anterior, lovind în principal salariaţii corporaţiilor internaţionale şi firmele din IT, cotabilitate şi construcţii, potrivit presei locale. Rata şomajului a rămas totuşi stabilă la cotă joasă, de 2%, efect al penuriei de forţă de muncă cu care oraşul şi toată Polonia s-au confruntat în ultimii ani. Acest lucru explică şi de ce şomajul urcă doar cu paşi mici şi în alte ţări. Pentru viitor veştile nu sunt bune, specialiştii spunând că anul acesta s-ar putea repeta situaţia din 2024.
Cracovia este unul din principalele centre economice ale Poloniei, cea mai mare economie est-europeană. Anul trecut, disponibilizări colective au anunţat, printre alţii, PepsiCo şi Energy Kraków. Restructurările devin un fenomen din ce în ce mai răspândit în întreaga ţară. În Silezia, una din perlele industriei locale, Rafako, producător de echipamente pentru industria energetică, a demarat şi ea la finalul lunii trecute procesul de disponibilizări colective, care vizează aproape 700 de angajaţi.
Fabrica, listată pe Bursa de la Varşovia, şi-a cerut falimentul în septembrie anul trecut. Mai la est, producătorul de mobilă Black Red White şi-a extins zilele trecute planul de restructurare a personalului pentru a acoperi 420 de persoane în loc de 350. Exemple ca acestea se pot găsi peste tot prin ţară. Ultimele date arată că rata şomajuui a urcat uşor de la 5% la 5,1% în decembrie.
Institutul Economic Polonez (PIE) spune că acesta este rezultatul reducerii cererii pentru forţă de muncă sezonieră, în special în sectoare precum construcţiile, turismul şi agricultura. PIE a remarcat şi că cererea pentru angajaţi noi este mică. Un studiu recent al ManpowerGroup a găsit că aproape 20% din companiile din Polonia se aşteaptă să-şi restructureze personalul.
Pe de altă parte, 35% dintre companii au răspuns că intenţionează să efectueze recrutări în următoarele luni. Dar un alt studiu, al Grant Thornton, arată că doar 16% din companiile medii şi mari îşi vor mări personalul în 2025, o pondere de două ori mai mică decât anul trecut. În acelaşi timp, procentul angajatorilor care vor face disponibilizări a urcat de la 13% la 20%.