Declaraţiile ministrului german de Externe vin în contextul în care acesta urmează să efectueze o vizită oficială la Varşovia.
”Nu putem să ne imaginăm Europa fără o reconciliere a prieteniei dintre Germania şi Polonia. Avem o responsabilitate comună faţă de unitatea Europei”, a declarat Maas.
Ministrul de Externe al Germaniei a precizat că în cadrul vizitei oficiale pe care o va efectua în Polonia va discuta cu liderii de la Varşovia despre modalitatea în care Germania, Franţa şi Polonia pot coopera pentru a contribui la dezvoltarea Europei.
Maas urmează să aibă întrevederi oficiale şi cu preşedintele Andrzej Duda, dar şi cu premierul polonez Mateusz Morawiecki.
Tensiunile dintre Germania şi Polonia s-au amplificat în ultimele luni după ce formaţiunea Lege şi Justiţie, aflată la putere în Polonia, a anunţat că naţiunea trebuie să obţină compensaţii pentru pagubele suferite în al II-lea Război Mondial.