Business Internaţional

Germania, „problema“ de care Europa nu poate scăpa decât dacă o imită

Germania, „problema“ de care Europa nu poate scăpa decât dacă o imită

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: Regulile nu trebuie orientate împotriva celui slab, ci contra celui puternic. Acesta este un mesaj dur, dar este o necesitate economică. Aceasta trebuie să aibă consecinţe pentru UE.

27.03.2012, 00:05 1987

Singurul mod în care se poate rezolva "problema" Europei, respectiv Germania, este ca statele vecine şi cele partenere să-i copieze calităţile institu­ţionale, inclusiv stabi­litatea monetară şi fiscală, care au făcut din acest stat cea mai mare economie europeană.

Însă aceasta ar necesita depăşirea unei istorii lungi de relaţii zbuciumate. "Problema" germană a dominat afacerile europene şi mondiale din 1871, când Otto von Bismarck a proclamat Imperiul Roman în Sala Oglinzilor din palatul Versailles, până în 1945, când forţele aliate au înfrânt regimul nazist.

Din 1945 până în 1990, "problema" părea rezolvată, deoarece Germania era divizată şi lipsită de putere. Republica Federală era un gigant economic, dar politicienii ei s-au asigurat că ţara rămâne un pitic politic.

Problema a reapărut odată cu căderea zidului Berlinului şi reunificarea, în 1990. Cancelarul Helmut Kohl a încercat să producă o nouă soluţie adoptând o expresie a scriitorului Thomas Mann şi promiţând o Germanie europeană, nu o Europă germană.

Soluţia pentru Germania, atât pentru primul cancelar vest-german postbelic, Konrad Adenauer, cât şi pentru Kohl, care se vedea ca nepotul politic al lui Adenauer, se baza pe o relaţie solidă franco-germană. Adenauer a construit cel mai mare pod politic cu Charles de Gaulle, care imagina o Europă condusă de puterea economică a Germaniei, călăuzită de voinţa politică a Franţei, dar care exclude Marea Britanie.

Mai târziu, unii politicieni francezi mai puţin anglofobi au portretizat o Europă în care Franţa şi Marea Britanie asigură securitatea, iar Germania are un rol secund. Totodată, Germania şi Franţa ar furniza dinamism economic, ceea ce ar contrabalansa Marea Britanie dezin­dustria­lizată.

Astăzi este clar că relaţia franco-germană nu mai poate de una singură să se descurce cu harababura politică din Europa sau să facă ordine în economie şi finanţe, aceasta doarece decalajul econo­mic dintre cele două părţi a devenit prea mare în urma slăbirii Franţei.

Când cancelarul german Angela Merkel a dat impresia că se amestecă în alegerile prezidenţiale franceze prin susţinerea deschisă a cursei preşedintelui Nicolas Sarkozy pentru cel de-al doilea mandat, sprijinul s-a dovedit contra­productiv pentru prietenul ei francez. Lui Sarkozy i s-a reproşat că nu este decât o păpuşă a lui Merkel, partea din spate a unui monstru ciudat, "Merkozy".

Principalul contracandidat al lui Sarkozy, François Hollande, ar putea argumenta că actualul preşedinte este cel mai recent exemplu de lider european impus de un "diktat" german, aşa cum unii critici susţin că este cazul premierului grec Lucas Papademos, al celui italian Mario Monti sau al premierului spaniol Mariano Rajoy. Aceşti politicieni, deşi sunt etichetaţi ca tehnocraţi, sunt acuzaţi că înde­plinesc dorinţele Germaniei, supu­nându-şi poporul la austeritate bugetară şi ortodoxie economică cu preţul intereselor naţiunii.

Merkel, noua figură pe care toţi iubesc să o urască

Presa greacă o prezintă pe Merkel ca pe un nazist care reimpune ocupaţia brutală germană. Ziarele britanice o descriu pe Merkel ca impunând în Europa o austeritate costisitoare şi stupidă doar pentru a satisface lăcomia industriilor exportatoare puternice ale Germaniei.

Ostilitatea nu ar trebui să surprindă. Stabilitatea relativă din Europa de după război se poate explica nu doar prin parteneriatul solid franco-german, ci şi prin unificarea puterii a ceea ce europenii au antipatizat.

Europenii au depins mereu de figuri străine pe care să le urască. În Războiul Rece, ameninţarea era Uniunea Sovietică. În anii 2000, Europa îl ura pe preşedintele american George W. Bush. În prezent, fără o ameninţare din partea Rusiei şi cu un preşedinte american binevoitor, a apărut o nouă ţintă, femeia care conduce cel mai mare şi mai puternic stat din UE.

Discursul politic german a evoluat şi el radical, în condiţiile în care statul caută să se afirme tot mai puternic. Pe 19 mai 2010 Merkel declara în faţa parlamentarilor: "Regulile nu trebuie orientate împotriva celui slab, ci contra celui puternic. Acesta este un mesaj dur, dar este o necesitate economică. Aceasta trebuie să aibă consecinţe pentru UE".

Noul ton pare să rezoneze cu cel al lui Bismarck în ajunul unificării germane, când a spus că deciziile nu trebuie luate prin discursuri sau prin intermediul majorităţii, ci cu sânge şi oţel.

În Europa de astăzi, Germania şi Merkel nu sunt complet singure

Poziţia adoptată de Germania în negocierile privind criza datoriilor - Berlinul rezistă posibilităţii transferurilor fiscale perpetue spre Europa de Sud - este împărtăşită nu de Franţa, ci de micii vecini, Olanda, Finlanda şi Slovacia, care fac parte din uniunea monetară, dar şi de Polonia şi Suedia, state care nu sunt în zona euro.

Când ministrul polonez de externe a făcut apel la o Germanie mai puternică pentru a prelua conducerea Europei, discursul a demonstrat clar schimbarea relaţiilor istorice.

În 1990 Polonia se gândea la meca­nisme instituţionale din UE şi din NATO care să o protejeze de puterea Germaniei. Acum, Polonia are nevoie de o Germanie puternică pentru a o proteja de turbu­lenţele financiare şi economice.

Pot fi făcute unele paralele cu secolul XIX, însă acestea nu s-ar regăsi în planurile politice ale Germaniei. Cel mai distins comentator politic al acelor vremuri, jurnalistul britanic Walter Bagehot, a scris în 1869 că ar trebui să existe "o monedă teutonă şi o monedă latină", prima în principal pentru Europa de Vest, iar ultima pentru a circula în întreaga lume. "O astfel de situaţie monetară ar reprezenta o îmbunătăţire imensă."

"Privind la activitatea comercială a popoarelor germanice şi la competiti­vitatea amorţită a naţiunilor latine, nu este loc de îndoială că moneda germanică va fi cea preferată", a adăugat Bagehot.

Atractivitatea Germaniei constă în modelul care generează prosperitate într-o economie mondială globalizată: dezvol­tarea unor industrii de export dinamice, bazate pe avantaje competitive într-o lume a progresului tehnic. Acesta este modelul care atrage vecinii Germaniei, dar şi reformatorii din Europa de Sud. Însă modelul german implică austeritate fiscală ca o condiţie esenţială pentru iniţiativa sectorului privat. Acest şablon nu este un vehicul al puterii politicilor germane în sensul secolului al XIX- lea, ci mai degrabă o piatră de temelie pentru succesul economic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO