Business Internaţional

Germania urmează să introducă noi măsuri de securitate pentru prevenirea atacurilor teroriste

Germania urmează să introducă noi măsuri de...

Autor: Roxana Maciuca

14.04.2016, 10:30 69

Măsurile incluse presupun acordarea unui grad mai mare de autoritate poliţiei germane de a mobiliza agenţi sub acoperire, dar şi serviciilor secrete germane în privinţa schimbului de informaţii cu autorităţile străine, în baza unor condiţii bine stabilite, se arată într-un document care conţine concluziile întâlnirii liderilor coaliţiei văzut de Reuters.

Partidele din coaliţie - Uniunea Creştin-Democrată, condusă de Merkel, Uniunea Social-Democrată aliată din Bavaria şi Partidul Social-Democrat - au agreat, de asemenea, şi asupra detaliilor unui plan legislativ de integrare a refugiaţilor, afirmă o sursă din coaliţie, fără a oferi alet detalii.

Liderii coaliţiei intenţionează ca legea să treacă de Parlament pe 24 mai. O conferinţă de presă urmează a fi organizată mai târziu în cursul zilei de joi pe tema noului pachet de măsuri contra terorismului, susţin surse din coaliţie.

Peste un milion de solicitări de azil au fost depuse anul trecut în Germania, majoritatea fiind imigranţi care au fugit din zone de conflict din Orientul Mijlociu.

Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, pregăteşte o lege privind intergrarea refugiaţiilor prin care acestora li s-ar putea solicita să înveţe limba germană.

Luna trecută, autorităţile germane au întărit măsurile de securitate, în aeroporturi, gări şi la frontierele cu Belgia, Franţa, Olanda şi Luxemburg în urma atentatelor teroriste din Bruxelles de pe 22 martie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO