Victoria electorală a lui Donald Trump este un coşmar devenit realitate nu numai pentru alegătorii democraţi din SUA, ci şi pentru majoritatea democraţilor din Germania, scrie zeit.de. Însă un „coşmar“ s-ar putea desfăşura şi pe scena politică din această ţară.
Coaliţia de guvernare a Germaniei s-a prăbuşit după ce cancelarul Olaf Scholz şi-a demis ministrul de finanţe şi a deschis calea unor alegeri anticipate, provocând haos politic în cea mai mare economie a Europei la doar câteva ore după ce Donald Trump a câştigat alegerile prezidenţiale din SUA, potrivit Reuters.
După demiterea ministrului de finanţe Christian Lindner de la partidul Liber-democrat (FDP), Scholz este de aşteptat să conducă un guvern minoritar cu social democraţii săi şi verzii, al doilea partid ca mărime. Acesta plănuieşte să ceară un vot de încredere pe 15 ianuarie, ceea ce ar putea declanşa alegeri anticipate până la sfârşitul lunii martie.
Cancelarul german a anunţat că-i va cere lui Friedrich Merz, lider al conservatorilor din opoziţie, sprijin pentru adoptarea bugetului şi creşterea cheltuielilor militare.
Destrămarea alianţei „semafor“ a lui Scholz vine după luni întregi de dispute privitoare la politica bugetară şi direcţia economică a Germaniei, cu popularitatea guvernului în scădere accelerată şi forţele de extremă dreapta şi extremă stânga avansând în forţă.
„Avem nevoie de un guvern capabil să acţioneze, care are puterea de a lua deciziile necesare pentru ţara noastră“, a declarat Scholz. Acesta a arătat că l-a demis pe Lindner pentru comportamentul său obstructiv din cadrul disputelor privitoare la buget, acuzându-l pe acesta că pune partidul înaintea ţării şi blochează legislaţie pe motive false.
Criza guvernamentală survine într-un moment critic pentru Germania, a cărei economie se adânceşte şi mai mult în recesiune.
Germania a evitat la limită o recesiune tehnică în trimestrul trei, date preliminare indicând o creştere de 0,2% a PIB-ului său după un declin de 0,3% în trimestrul anterior.
Datele au venit după ce ministerul german al economiei a anunţat în octombrie că se aşteaptă acum ca economia ţării să se contracte, şi nu să crească, în acest an.
O serie de indicatori cheie înfăţişează de asemenea o imagine dezolantă. Printre aceştia, PMI-ul compozit al Germaniei, care a avansat uşor în octombrie, dar a rămas în teritoriu negativ în octombrie, potrivit datelor S&P Global şi Hamburg Commercial Bank citate de CNBC.
Principala slăbiciune a economiei germane este importantul său sector manufacturier, afectat în prezent de cererea externă slabă, costurile ridicate de finanţare şi o serie de probleme structurale de pe plan local.
Producţia industrială a Germaniei a scăzut în septembrie cu 2,5% în termeni lunari, peste estimările economiştilor Bloomberg. Scăderea s-a produs la scară largă.
Cifre separate au arătat un declin de 1,7% al exporturilor în aceeaşi lună.
Coaliţia a fost permanent în conflict cu privire la cea mai bună cale de a salva cea mai mare economie europeană.
Vorbind după Scholz, Lindner a declarat că acesta a încercat să-l forţeze să spargă limita de cheltuieli înscrisă în constituţie, o mişcare pe care Lindner a refuzat să o facă.
Surse guvernamentale spun că Scholz a vrut să majoreze un pachet de susţinere pentru Ucraina cu 3 miliarde de euro la 15 miliarde şi să-l finanţeze prin suspendarea limitei.
Criza ar putea alimenta o nemulţumire în creştere cu privire la partidele tradiţionale din Germania spre beneficiul mişcărilor populiste mai tinere, inclusiv partidul anti-imigraţie AfD, notează Reuters.
Blocajul din Germania afectează capacitatea Europei de a reacţiona în faţa politicilor lui Donald Trump.
„Prăbuşirea coaliţiei germane nu putea veni într-un moment mai rău pentru Europa“, a declarat Rajeev De Mello, de la Gama Asset Management, pentru Bloomberg. „Europa trebuie să fie capabilă să negocieze cu Donald Trump cu o singură voce puternică, însă aceasta îi va lipsi la începutul noii administraţii americane“.
În opinia lui Ben Hall, editor la Financial Times, sfârşitul coaliţiei disfuncţionale a Germaniei oferă Europei speranţă, „paralizia“ din Berlin fiind un motiv major pentru care UE este nepregătită pentru revenirea lui Trump.