Business Internaţional

Gigantul Samsung a înregistrat cel mai bun trimestru din ultimii trei ani, după o cerere puternică pe timp de pandemie

Gigantul Samsung a înregistrat cel mai bun trimestru din ultimii trei ani, după o cerere puternică pe timp de pandemie

Autor: Alex Ciutacu

28.10.2021, 10:46 145

Samsung Electronics a înregistrat cel mai ridicat profit trimestrial din ultimii trei ani şi a anunţat că ne vom confrunta cu o criză a cipurilor la nivel global şi în 2022, însă investitorii au temeri cu privire la viitorul companiei pe termen lung, potrivit FT.

Cel mai mare producător de cipuri de computer, smartphone-uri şi ecrane electronice din lume a beneficiat masiv de pe urma cererii ridicate în contextul pandemiei de Covid-19. Totuşi, acum se confruntă cu provocări după ce oamenii au început să se întoarcă la birouri şi economiile au început să se redeschidă.

Profitul net al Samsung a crescut cu 31% la 10,4 miliarde de dolari în trimestrul iulie-septembrie, în timp ce vânzările au crescut cu 10% până la un nivel record de 63,3 miliarde de dolari.

Compania a avertizat că actuala criză a componentelor ar putea afecta livrările către unii clienţi în al patrulea trimestru şi a atras atenţia asupra incertitudinilor legate de lanţul de aprovizionare şi de preţuri ridicate la materii prime pentru anul 2022.

Samsung estimează că vânzările de electrocasnice vor încetini în 2022, întrucât oamenii ar putea petrece mai puţin timp în locuinţele lor. Cu toate acestea, sud-coreeni consideră că vânzările de smartphone-uri vor creşte, după ce ultimul trimestru a adus un val de popularitate bazat pe telefoanele pliabile ale companiei.

Acţiunile Samsung au crescut uşor cu 0,3% după anunţ, însă de la începutul anului acestea înregistrează o scădere de 12%. Investitorii au temeri legate de strategia companiei şi de modul în care aceasta va gestiona criza componentelor.

„Probabil vom vedea o stagnare pe vânzările electronicelor de consum anul viitor, în contextul unei posibile stagflaţii şi al unor preţuri instabile pe piaţa de energie”, a notat Kim Young-woo, analist în cadrul SK Securities.

AFACERI DE LA ZERO