• Leu / EUR4.9560
  • Leu / GBP5.7745
  • Leu / USD4.6047
Business Internaţional

Gigantul spaniol Inditex, proprietarul Zara şi Massimo Dutti, anunţă profituri nete de 421 mil. euro pentru T1, cu o treime sub nivelul pre-pandemie. Compania rămâne însă optimistă: „Suntem martorii unei recuperări progresive”

Gigantul spaniol Inditex, proprietarul Zara şi Massimo Dutti, anunţă profituri nete de 421 mil. euro pentru T1, cu o treime sub nivelul pre-pandemie. Compania rămâne însă optimistă: „Suntem martorii unei recuperări progresive”

Acţiunile Inditex au scăzut până la această oră (15:00) cu peste 2% şi au ajuns la 31,67 euro

Autor: Eduard Ivanovici

09.06.2021, 15:03 125

Grupul spaniol Inditex, proprietarul brandurilor Zara, Massimo Dutti şi Bershka, a declarat că vânzările raportate în mai şi în prima săptămână din iunie au fost de două ori mai mari faţă de nivelul înregistrat în acelaşi interval din 2020, în contextul în care clienţii s-au grăbit spre cumpărături în perioada post-lockdown, scrie Reuters

Rezultatele au venit în ciuda faptului că magazinele au operat cu 10% mai puţine ore de tranzacţionare din cauza restricţiilor asociate cu pandemia de Covid-19.

„Vedem că traficul din magazine îşi revine de la o săptămână la alta. Suntem martorii unei recuperări progresive”, a declarat preşedintele Inditex Pablo Isla.

Inditex, care a anunţat în iulie 2020 că va închide sute de locaţii la nivel mondial, operează în prezent 6.768 de magazine, faţă de 7.412 în aprilie anul trecut.

Profitul net al gigantului din primul trimestru (cuprins între februarie şi aprilie) a fost mai mare decât anticipase compania, ajungând la 421 de milioane de euro, însă rezultatul s-a încadrat sub cifrele din T4 de anul trecut, aflându-se la 33% sub nivelurile pre-pandemie.

EBITDA (câştigurile înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) a scăzut cu 27% prin comparaţie cu 2019, însă Inditex a reuşit să depăşească aşteptările analiştilor intervievaţi de Refinitiv, care preconizau un profit net de circa 359 de milioane de euro.

Deşi veniturile din T1 au atins 4,9 miliarde de euro, cu 48% peste aceeaşi perioadă din 2020 când Inditex a suferit prima sa scădere trimestrială, nivelul a fost cu mult sub datele din 2019.

Acţiunile Inditex au scăzut până la această oră (15:00) cu peste 2% şi au ajuns la 31,67 euro.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9560
Diferență: 0,0343
Ieri: 4.9543
Azi: 4.6047
Diferență: -0,2902
Ieri: 4.6181
Azi: 5.7745
Diferență: 0,3476
Ieri: 5.7545
Azi: 5.1085
Diferență: 0,6423
Ieri: 5.0759