Printre poveştile mai mult sau mai puţin apocaliptice despre criza monetară din lumea emergentă, despre problema datoriei americane în continuă creştere şi despre bailoutul Greciei, în presa internaţională s-a strecurat o veste de rutină: Robert Steven Kaplan, fost vicepreşedinte al Goldman Sachs Group, va deveni preşedintele Rezervei Federale Dallas. Kaplan întregeşte o constelaţie de bancheri şi „tehnocraţi“ rodaţi la Goldman Sachs sau care lucrează sau au lucrat la banca americană şi care au ajuns la conducerea unor instituţii importante pentru economia lumii sau la guvernarea unor economii mari. Goldman Sachs este instituţia financiară care, prin tranzacţii complexe, a „ajutat“ Grecia să ascundă valoarea reală a datoriilor sale pentru a se încadra în normele Uniunii Europene.
Dintr-un colţ mai întunecat al lumii financiare, un alt gigant, BlackRock, una dintre cele mai mari firme de asset management din lume şi eminenţa cenuşie a shadow bankingului mondial, administrează active de 4.700 miliarde dolari. Platformele sale jonglează cu 5% din toate activele financiare ale lumii. Interesele BlackRock depăşesc achiziţia şi administrarea de acţiuni şi obligaţiuni. Fondul consiliază băncile centrale, ministerele de finanţe, investitorii mari cum sunt fondurile de stat, fondurile de pensii, companiile de asigurări şi fundaţiile. Cam tot ce poate mişca în lumea financiară trece prin plasa BlackRock, iar în centrul plasei stă un nume, Larry Fink.
Constelaţia Goldman Sachs
Vorbind de nume, Goldman Sachs iese cu mai multe în evidenţă. Cel mai cunoscut este poate Mario Draghi, în prezent preşedintele Băncii Centrale Europene. El a fost director general al Goldman Sachs International. Draghi, care în prezent la BCE supraveghează programul masiv de stimulare economică prin care instituţia printează bani pentru a cumpăra active, aşa cum a făcut Fed, a mai fost director general la Banca Mondială şi guvernator al Băncii Italiei. Italia este una dintre ţările europene cu cele mai mari datorii şi membru al zonei euro.
Un alt nume cunoscut din „portofoliul“ Goldman Sachs este Otmar Issing, fost membru în boardul Bundesbank şi BCE. Acum el este consilier al băncii americane. Issing este unul dintre arhitecţii euro.
Mario Monti este o altă stea strălucitoare a constelaţiei Goldman. Unul dintre cei mai eminenţi economişti italieni, Monti şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei în mediul academic. După ce premierul Berlusconi l-a trimis comisar la Comisia Europeană, Goldman Sachs a început să fie interesată de el, după cum scrie The Independent. Monti a fost mai întâi comisar pentru piaţa internă, apoi comisar pentru com-petiţie, supraveghind fuziunile şi achiziţiile finanţate de Goldman sau pentru care banca era consilier. Când Berlusconi a căzut din graţiile liderilor zonei euro, Monti a fost numit (nu ales) premier al Italiei. „Tehnocratul“ este acum consilier de top al Goldman.
„Tehnocratul“ Lucas Papademos a fost guvernatorul băncii centrale a Greciei, vicepreşedintele BCE şi în cele din urmă premier al Greciei. El a lucrat cu Goldman când Grecia încerca să-şi reducă artificial datoria pentru a se încadra în regulile UE. Grecia s-a ales din aceste tranzacţii cu o criză a datoriilor, iar Goldman cu un profit de 600 de milioane de euro.
Petros Christodoulou a fost directorul general al Agenţiei pentru Administrarea Datoriei Publice din Grecia, instituţie cu rol important în bailouturile ţării, iar acum este director de top la National Bank of Greece. Christodoulou şi-a început cariera la Goldman.
Antonio Borges, care a condus până în 2011 departamentul european al Fondului Monetar Internaţional, a fost vicepreşedintele Goldman Sachs International. Borges a plecat subit de la FMI după ce a declarat că este posibil ca fondul să intervină pe piaţa obligaţiunilor pentru a reclădi încrederea în Spania şi Italia. El ocupa funcţia la FMI de mai puţin de un an, iar intervenţia sa a fost considerată o gafă.
Guvernatorul Băncii Angliei, canadianul Mark Carney, a lucrat la Goldman Sachs.
Acestea sunt doat câteva dintre stelele care strălucesc pe cerul lumii financiare şi au avut sau au legături cu Goldman Sachs.
Kaplan vine la Fed Dallas când banca centrală a Americii se pregăteşte să ridice după o pauză de aproape un deceniu dobânzile de referinţă. El îl înlocuieşte pe Richard Fisher, oficialul de la Fed care s-a remarcat cel mai mult prin criticile aduse politicii instituţiei de a ţine foarte jos dobânzile.
BlackRock: puterea mondială secretă
Despre BlackRock, demonul din lumea neagră a shadow bankingului care sperie autorităţile americane, scrie corespondentul financiar din New York al Deutsche Welle Heike Buchter. Ea a recunoscut că numele a început să-i atragă atenţia recent. „Bancherii au început să vorbească despre el. Analizau portofoliile băncii centrale şi numele Larry Fink tot apărea“, spune jurnalista. Numele BlackRock a început să apară peste tot după căderea Lehman Brothers, iar subiectul BlackRock a devenit ca o obsesie pentru Buchter. Ea a scris şi o carte despre masivul fond american. Autoarea îşi aminteşte un prânz cu un insider, care i-a cerut, pe jumătate glumind, să vorbească încet. Era îngrijorat că cineva de la BlackRock s-ar putea ascunde în bucătărie pentru a scuipa în supă. Primul capitol al cărţii lui Buchter se numeşte „Cea mai puternică companie de care nimeni n-a auzit“.
„BlackRock consiliază bănci centrale, ministere de finanţe, investitori mari precum fonduri de stat, fonduri de pensii, companii de asigurări şi fundaţii. BlackRock este implicat în aproape orice înseamnă piaţă financiară“. Jonglând cu acţiuni şi obligaţiuni, fondul investeşte în diverse firme din întreaga lume.
Din presupusul sediu din Midtown Manhattan şi managerii săi trag sfori peste tot în lume. Pe lângă participaţii în marile bănci americane, BlackRock controlează pachete semnificative de acţiuni la producători de armament şi la companii mari de petrol şi gaze naturale. De asemenea, BlackRock este cel mai mare investitor de pe bursa de la Frankfurt.
Mărimea participaţiilor deţinute de BlackRock dă acestui fond potenţialul de a înclina balanţa puterii.
„În aceste zile, să deţii 4-5-6% din acţiunile unei companii înseamnă că eşti cineva. Poţi suna oricând şi şeful companiei va vorbi cu tine“. Fie că este vorba de producţia de maşini din Germania, fie de cea de minereu de fier din America de Sud, de găsirea de medicamente noi în SUA sau de mine de aur în Africa, fondurile BlackRock profită. Compania poate ajunge în ipostaza de a fi şi cel mai mare acţionar al unei companii şi cel mai mare creditor al acesteia. Fink, după ce şi-a ruinat fostul angajator, şi echipa sa, specializată pe evaluarea activelor financiare complexe de timpul mortgage backed securities, au făcut din BlackRock în doar trei decenii unul dintre cele mai puternice imperii de pe Wall Street. Criza subprime şi cea financiară care a urmat în SUA i-au ajutat mult. Ei au ajuns să fie cunoscuţi drept „vânătorii de fantome de pe Wall Street“. În timpul crizei, Fink şi secretarul Trezoreriei SUA Timothy Geithner au comunicat atât de mult încât au ajuns să-şi vorbească pe numele mic. BlackRock nu este străin nici de criza din Grecia.
Deal-urile Goldman Sachs în România
În România, numele Goldman Sachs este legat de dosarul controversat al privatizării Romtelecom, în care banca americană a primit de la Fondul Proprietăţii de Stat comisioane de 8,4 milioane de dolari pentru rolul de consultant. De asemenea, Goldman face parte alături de Erste, BCR şi Raiffeisen Capital & Investment din sindicatul care a intermediat listarea din noiembrie 2013, la Londra şi Bucureşti, a Romgaz. Guvernul a vândut acţiuni la Romgaz, în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul programului standby cu FMI şi Uniunea Europeană. Preşedintele de atunci al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Radu Ruşanu, a declarat în noiembrie 2013 pentru ZF că firmele consultante responsabile cu IPO-ul Romgaz au evaluat greşit oferta astfel încât aceasta să fie ieftină. El a mai spus că firmele consultante au făcut presiuni asupra ASF să extindă pe cât posibil alocarea GDR-urilor (tilturile prin care Romgaz a fost listată la Londra) şi că consorţiul condus de Goldman Sachs nu a fost unul serios pentru că nu a maximizat profitul statului.
