Grecia a promis solemn ca deficitul bugetar pentru anul viitor se va incadra in limitele impuse de Uniunea Europeana, informeaza BBC.
Guvernul grec va incerca reducerea cheltuielilor bugetare si cresterea veniturilor prin privatizarea unor companii de stat. Oficialii greci au declarat ca vor putea face economii, acum ca au scapat de costurile imense ale organizarii Jocurilor Olimpice.
Tarile Uniunii Europene trebuie sa-si mentina deficitele bugetare sub 3 procente din produsul intern brut, dar deficitul bugetar al Greciei va atinge 5,3% in 2004. Intre 2000 si 2003, Grecia nu a reusit sa se incadreze in limitele impuse de Uniunea Europeana, din cauza costurilor foarte mari pentru organizarea Olipmiadei din 2004 de la Atena, care s-au ridicat la 7 miliarde de euro.
"Cele mai mari economii vor fi obtinute din reducerea costurilor pentru Jocurile Olimpice, aproximativ 1,03% din PIB", a spus ministrul de finante grec George Alogoskoufis intr-o scrisoare trimisa Uniunii Europene.
UE estimeaza ca deficitul bugetar al Greciei va scadea la 3,6% din PIB anul viitor. Alogoskoufis a declarat ca masurile luate de guvernul grec ar putea conduce la o scadere pana la 2,8%.
Grecia incearca astfel sa isi repare imaginea sifonata in urma scandalului din septembrie. Atunci, Grecia a recunoscut ca, incepand cu 2004, a raportat Uniunii Europene un deficit bugetar in medie cu doua puncte procentuale mai mic decat in realitate, incalcand Pactul de Stabilitate in fiecare an de cand a adoptat moneda unica. Potrivit reprezentantilor greci, sursa discrepantelor ar fi modul diferit de calcul al cheltuielilor bugetare de natura militara si sociala, utilizat de autoritatile din Grecia. Uniunea Europeana pare sa fi iertat deja Grecia pentru acea situatie, iar Grecia se straduieste din rasputeri sa devina un "copil ascultator".
andrei.chirileasa@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels