Business Internaţional

Grecia trebuie să-şi restructureze jumătate din datorii, pentru a reveni la o evoluţie economică sustenabilă

Autor: Oncu Marius Gheorghe

13.04.2011, 19:01 36

Grecia trebuie să-şi restructureze datoriile prin ştergerea a40-50% din valoarea acestora, pentru a reveni pe o cale economicăsustenabilă, potrivit concluziilor unui grup de experţi ai UniuniiEuropene (UE), transmite Reuters, citând presa germană.

O decizie referitoare la o eventuală restructurare nu a fostluată încă, fiind analizate mai multe variante, a anunţatsăptămânalul german Die Zeit, citând surse europene.

Cel mai probabil va fi aleasă o soluţie "mai puţin radicală",posibil o extindere a maturităţii obligaţiunilor statului elen,notează publicaţia.

Grecia a obţinut în mai 2010 un program de finanţare de 110miliarde de euro din partea UE şi FMI pentru a evita intrarea înfaliment, în schimbul unui program drastic de austeritate în cursde aplicare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO