Business Internaţional

Greenspan incearca sa calmeze spiritele la G7

07.02.2005, 00:00 15



Alan Greenspan, presedintele Rezervei Federale a SUA, a incercat la sfarsitul saptamanii trecute sa minimalizeze ingrijorarile privind deficitul contului curent american, inaintea intalnirii Grupului celor sapte tari cele mai industrializate (G7), relateaza Financial Times.



Seful bancii centrale a SUA a accentuat ca efectul combinat al actiunii fortelor de piata si al unei discipline bugetare mai stricte in tara sa ar trebui sa fie reducerea dezechilibrelor economice la nivel global. Saptamana trecuta, Fed a anuntat ridicarea ratei dobanzii de referinta pana la nivelul de 2,5%.



Oficialii altor state din G7 au reiterat solicitarile de promovare a unor masuri urgente pentru diminuarea deficitului american bugetar si de cont curent.



In urma comentariilor lui Greenspan si a majorarii dobanzii de interventie in SUA, dolarul s-a apreciat fata de moneda unica europeana, dupa ce scazuse initial, vineri, pana la 1,3043 unitati pentru un euro. Deprecierea de vineri a avut loc pe fondul publicarii unui raport mai slab decat se astepta, referitor la piata muncii in SUA. Moneda americana a incheiat saptamana la o cotatie de 1,2868 unitati pentru un euro.



Greenspan a sugerat ca firmele europene vor incepe in curand sa fie mai preocupate de protejarea propriilor marje de profit, erodate de declinul dolarului, decat de cota pe care o detin pe piata. In cazul in care exportatorii americani ar putea sa-si majoreze cotele pe pietele internationale, balanta comerciala a SUA ar putea fi echilibrata.



"Fortele de piata actioneaza in sensul unei stabilitati si, pe termen lung, in sensul diminuarii deficitului de cont curent al SUA si a necesitatilor sale de finantare", a declarat Alan Greenspan.



Presedintele Fed a repetat ca o majorare continua a deficitului de cont curent al SUA este nesustenabila, precizand in acelasi timp ca exista in piata un potential de corectare automata a dezechilibrului, fara a fi nevoie de o actiune speciala in acest sens a G7. Nu toti oficialii G7 s-au lasat convinsi de lipsa de gravitate a stuatiei.



Astfel, Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene, a afirmat ca G7 solicita unanim pietelor emergente sa finanteze nivelul excesiv de cheltuieli al SUA.



Potrivit presedintelui bancii centrale a SUA, faptul ca firmele europene au acceptat profituri mai scazute pe piata americana in ultimii trei ani, pe fondul deprecierii dolarului, a permis mentinerea sub control a tendintelor inflationiste din SUA.



G7 s-a aratat de asemenea preocupat de mentinerea unei cresteri "robuste" la nivel global si in Europa in special, precum si de adoptarea unei flexibilitati mai mari a regimului valutar in tarile asiatice. Grupul celor sapte a mai solicitat tarilor producatoare de petrol sa recurga la transparenta in ceea ce priveste productia si rezervele.



Referitor la planurile de stergere a datoriilor tarilor celor mai sarace si de promovare a unor ajutoare financiare mai consistente, G7 a anuntat ca ramane la decizia de a implementa acest proiect, cu toate ca inca nu a gasit modalitatile necesare de finantare. ioana.leaua@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO