Business Internaţional

Greenspan taie elanul lui Bush de stimulare fiscala

13.02.2003, 00:00 16

Presedintele Rezervei Federale a Statelor Unite Alan Greenspan a spulberat sperantele lui Bush de a pune in practica planul sau de stimulare fiscala, dupa ce in discursul sau de marti a subliniat clar necesitatea mentinerii disciplinei bugetare si a spus ca eforturile de stimulare a economiei trebuiesc amanate pana la clarificarea problemelor cu Irakul.
Desi a fost de acord cu unele propuneri ale presedintelui George W. Bush de a elimina taxarea la o serie de dividende, Greenspan a insistat ca o asemenea masura ar putea fi aprobata numai in cazul in care vor fi gasite alte surse pentru veniturile bugetare, in scopul de a tine sub control dficitul bugetar.
In discursul sau Greenspan a mai spus ca incertitudinile care inconjoara un eventual razboi cu Irakul ridica "bariere formidabile" in calea investitiilor si ingreuneaza evaluarea sanatatii economiei americane.
"Intensificarea tensiunilor geopolitice nu a facut decat sa se adauge incertitudinilor semnificative care s-au acumulat in ultimii trei ani, ridicand bariere formidabile in calea noilor investitii si, implicit, a reluarii expansiunii solide in activitatea economica de ansamblu", a afirmat presedintele Rezervei Federale in comentariile pregatite pentru audierea sa de catre Comisia Bancara a Senatului.
El a precizat ca metodele de limitare a deficitelor si cheltuielilor trebuie "restabilite fara intarziere".
"Sunt ingrijorat ca, daca nu vor fi restaurate mecanismele care guverneaza procesul bugetar, lipsa de orientare clara si de obiective constructive care ar rezulta va permite tendintei politice actuale de favorizare a cresterii deficitelor bugetare sa se consolideze din nou", a explicat Greenspan.
Presedintele Fed nu a facut nici un comentariu direct la adresa pachetului de masuri fiscale al administratiei Bush, ce prevede reducerea impozitelor cu 695 miliarde de dolari, care a fost atacat de opozitia democrata pe motivul ca va umfla deficitul bugetar.
Totodata, Greenspan a apreciat ca factorii de decizie nu vor putea avea o imagine clara asupra perspectivelor economice pana cand nu va fi rezolvata problema irakiana. Cu toate acestea, el a indicat ca, impreuna cu colegii sai, favorizeaza teoria potrivit careia economia se va redresa considerabil daca va fi eliberata de unele din temerile legate de razboi.
"Daca aceste incertitudini se vor diminua pe termen mediu, ar trebui sa putem spune cu mai multa siguranta daca un anume sector de activitate sau economia este pe cale sa avanseze mai rapid - previziunea noastra cea mai probabila - sau daca raman expuse unor constrangeri si dezechilibre care au fost considerate, in mod eronat, temporare", a mai declarat Greenspan.

Fed nu ajuta dolarul si bursele
Dolarul s-a depreciat din nou fata de principalele monede, miercuri, dupa discursul lui Greenspan, cursul de schimb fiind stabilit la 1,0743 dolari pentru un euro. Ieri, dolarul a urcat usor fata de euro la 1,0710. Moneda americana a pierdut teren si in fata yenului japonez, fiind cotata cu 121 yeni pe unitate, dupa ce a urcat, in sedinta bursiera precedenta, la 121,78 yeni pe unitate, cel mai inalt nivel din ultimele doua luni.
Declaratiile presedintelui Rezervei Federale s-au reflectat si asupra burselor americane, care au raportat scaderi modeste. Indicele industrial Dow Jones a pierdut marti 0,97%, coborand la 7.843,11 puncte, in timp ce indicele compozit Nasdaq s-a redus cu 0,09%, la 1.295,46 puncte.
Evolutia pietelor a fost influentata negativ si de mesajul audio transmis, marti seara, de canalul de televiziune al-Jazeera, care a fost atribuit lui Osama ben Laden. Liderul terorist a lansat un apel pentru sustinerea regimului irakian in fata agresiunii americane si a subliniat importanta "atentatelor sinucigase care si-au dovedit eficienta in Israel si Statele Unite".
Pe de alta parte, exista sperante ca datele privind economia americana, care vor fi prezentate in aceste zile, vor contrabalansa, intr-o oarecare masura, efectele nocive pe care le resimte dolarul pe fondul divergentelor geopolitice.
Petrolul s-a mentinut ieri la cotele maxime atinse in sedinta bursiera precedenta de peste 35 de dolari pe baril. La randul sau, aurul a avansat cu aproape un dolar, fiind cotat la 362,25 dolari pe uncie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO