Business Internaţional

Gusturile se schimbă, iar industria auto germană nu poate ţine pasul. Acest lucru ar trebui să îngrijoreze Berlinul. „Printre investitori există sentimentul general că lucrurile se vor agrava.“

Gusturile se schimbă, iar industria auto germană nu...

Autor: Bogdan Cojocaru

10.09.2019, 00:04 4703

Sfârşitul erei motoarelor cu combustie internă şi numă­rul tot mai mare al şoferilor mai interesaţi de conectivitate decât de caii-putere ameninţă locul Germaniei în topul comenzilor pentru industria auto, scrie Bloomberg. Semnele că vin probleme mari abundă anul acesta. Daimler, care deţine Mercedes, a amânat un plan de extindere a capacităţii de producţie la uzina din Ungaria, fabricantul de piese auto Continental a început discuţiile pentru restructurarea perso­nalului, iar concurentul Eisenmann a intrat în insolvenţă.

Poziţia fragilă a industriei auto, mai ales în lumea occidentală, a fost evidentă în reacţia autorităţilor la un accident mortal din Berlin în care un SUV Porsche a lovit în plin un grup de pietoni. Stephan von Dassel, primarul sectorului unde s-a produs accidentul, a spus pe Twitter că „astfel de vehicule mari cât un tanc“ ar trebui interzise în oraş.

În pofida unor modele strălucitoare ca Porsche Taycan, cu motor electric, produsele tradiţionale ale industriei auto germane riscă să devină mai degrabă o platformă pentru protest decât pentru mândrie, atrăgând în sens negativ atenţia asupra unei generaţii de tineri consumatori care preferă să pro­testeze împotriva maşinilor care cauzează încălzire glo­bală decât să-şi cumpere un VW, BMW sau Mercedes nou.

Maşinile au transformat Germania într-o forţă mondială a industriei auto, însă îngrijorările legate de poluare - intensificate de scandalul Dieselgate în care rolul principal îl are VW - au pătat reputaţia unor produse care cândva erau simbolul libertăţii individuale.

Mai recent, problemele din comerţul internaţional şi încetinirea economiilor au lovit cererea. Consecinţa este că producţia auto germană s-a prăbuşit la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu.

„Printre investitori există sentimentul general că lucrurile se vor agrava“, spune Max Warburton, analist la Sanford C. Bernstein. Germania este acum în pragul recesiunii, iar industria auto este vitală pentru sănătatea economiei. VW, Daimler şi BMW şi furnizori de piese auto ca Robert Bosch şi Continental au circa 830.000 de angajaţi în Germania, iar activitatea lor sprijină afaceri variind de la producători de utilaje şi echipamente la agenţii de publicitate şi servicii de curăţenie. Cu fabrici de-a lungul şi de-a latul Europei, din Portugalia până în Polonia, sectorul auto german este important pentru Europa întreagă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO