• Leu / EUR4.7340
  • Leu / GBP5.3251
  • Leu / USD4.2803
Business Internaţional

Guvernatorul băncii centrale maghiare: Ungaria are nevoie de stimulente economice generale

Guvernatorul băncii centrale maghiare: Ungaria are nevoie de stimulente economice generale

Autor: Bogdan Cojocaru

miercuri, 00:00 193

Ungaria ar trebui să-şi dezvolte modelul de creştere pentru a rămâne pe o cale sustenabilă care să o ajute să prindă din urmă pe termen lung state europene mai mature în vremuri în care „schimbarea climatului economic global“ necesită noi răspunsuri, a declarat György Matolcsy, guvernator al Băncii Naţionale a Ungariei (MNB), la o reuniune a economiştilor maghiari.

Matolcsy apreciază că este de importanţă istorică perioada 2013-2019, când economia ungară s-a extins cu un ritm mediu anual de peste 3,5%, şi a precizat că Ungaria ar trebui să crească în continuare cu 2 puncte procentuale mai rapid decât Europa Occidentală, scrie Budapest Business Journal. Cu toate acestea, este discutabil dacă performanţele recente vor fi suficiente în contextul schimbării climatului economic din următorii ani, a subliniat Matolcsy. Pe lângă îmbunătăţirea competitivităţii, a adăugat el, Ungaria va avea nevoie de un program general de stimulare economică.

Matolcsy a enumerat 13 pericole care ameninţă creşterea europeană şi, ca urmare, procesul maghiar de reducere a decalajului faţă de Vest. Printre pericolele menţionate se numără ameninţarea unui Brexit dur, încetinirea şi problemele economiei germane, care de obicei se fac simţite în economia maghiară după o întârziere de 6-9 luni, şi conflictul comercial dintre SUA şi China, care ar putea pune în pericol politica Ungariei de „deschidere spre Est“. Bancherul a menţionat ca motiv de îngrijorare faptul că spaţiul de manevră al Băncii Centrale Europene (BCE) s-a restrâns, precizând că astăzi zona euro este capabilă să utilizeze instrumente de politică fiscală şi monetară într-o măsură mai mică decât ar fi necesar într-o situaţie de criză. 

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7340
Diferență: -0,0296
Ieri: 4.7354
Azi: 4.2803
Diferență: 0,3493
Ieri: 4.2654
Azi: 5.3251
Diferență: 0,241
Ieri: 5.3123
Azi: 4.3235
Diferență: 0,0532
Ieri: 4.3212