Business Internaţional

Guvernele trebuie să se concentreze pe costurile lipsei de reacţie, şi nu pe cele ale susţinerii economiilor în pandemie

Guvernele trebuie să se concentreze pe costurile lipsei...

Autor: Catalina Apostoiu

22.10.2020, 00:05 74

♦ Deficitul fiscal guvernamental general la nivel mondial este aşteptat să atingă 12,7% din PIB în acest an ♦ Raportul mondial al datoriilor guvernamentale generale/PIB este estimat să urce de la 83 la 100% din PIB în perioada 2019-2022.

Pentru a scăpa de ameninţarea unui „Covid economic lung“, strategii lumii trebuie să evite repetarea greşelii de a retrage susţinerea prea repede, cum au procedat după criza financiară din 2008. Acest pericol este real, chiar dacă nu se ştie în continuare cum va evolua criza, scrie Martin Wolf, editorialist la Financial Times.

Nu ştim cât de curând sau complet va fi adus coronavirusul sub control, dar ştim deja multe lucruri despre impactul economic al pandemiei. Ştim că a generat o recesiune mondială masivă, că cele mai mari costuri economice sunt resimţite de tineri, cei fără pregătire, minorităţi şi mame care au un loc de muncă; şi că a perturbat puternic educaţia. Ştim că multe companii au de suferit, iar al doilea val al bolii va înrăutăţi lucrurile.

Dar ştim în acelaşi timp că lucrurile ar fi putut fi mult mai grave. Economia mondială a beneficiat de pe urma susţinerii extraordinare furnizate de bănci centrale şi guverne.

Ştim totuşi că ceea ce s-a întâmplat deja va lăsa urme adânci. Într-o criză de o asemenea amploare, există o singură entitate care poate acţiona atât ca asigurător, cât şi ca susţinător al cererii. Din păcate, capacitatea guvernelor de a acţiona diferă foarte mult. Însă cele cu monede acceptate global dispun de un spaţiu uriaş de manevră, de care au făcut uz deja şi pe care va trebui să-l folosească în continuare, scrie Martin Wolf.

Politica fiscală trebuie să joace un rol central pentru că numai aceasta poate furniza susţinerea ţintită necesară. Strategii trebuie să fie flexibili, dar nu şi frugali. Toate aceste cheltuieli vor genera o creştere substanţială a deficitelor publice şi datoriilor. Deficitul fiscal guvernamental general la nivel mondial este aşteptat să atingă 12,7% din PIB în acest an. Raportul mondial al datoriilor guvernamentale generale/PIB este estimat să urce de la 83 la 100% din PIB în perioada 2019-2022.

Nu contează. Pentru ţările cu venituri ridicate, dobânzile reale la finanţarea pe termen lung sunt zero, sau sub zero. Băncile centrale s-au angajat de asemenea să menţină politici monetare relaxate. Guvernele îşi permit să cheltuiască. Ce nu-s permit este să nu cheltuiască, lăsând cicatricile economice să se adâncească şi economiile să fie prinse într-o creştere permanent redusă, scrie editorialistul Financial Times.

Guvernele trebuie să cheltuiască, însă în timp acestea trebuie să-şi mute centrul atenţiei de la a salva către creştere sustenabilă. Dacă, în ultimă instanţă, taxele trebuie să crească, aceste creşteri trebuie suportate de câştigători.

Suntem încă la început. Nu putem şti cum se va sfârşi totul şi nu în ultimul rând pentru că nu ştim ce vor face cei care deţin puterea. Însă ştim cu siguranţă că istoria îi va judeca aspru pe strategii care nu procedează drept. Un Covid lung economic trebuie evitat, avertizează Martin Wolf.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO