Business Internaţional

Guvernul de la Moscova vrea să vândă 20% din gigantul petrolier Rosneft

Guvernul rus condus de Dimitri Medvedev (foto) a decis vânzarea a peste două miliarde de acţiuni Rosneft la valoarea de piaţă, dar la un preţ peste cel al ofertei publice de lansare din 2006. AFP/Mediafax Foto

Guvernul rus condus de Dimitri Medvedev (foto) a decis vânzarea a peste două miliarde de acţiuni Rosneft la valoarea de piaţă, dar la un preţ peste cel al ofertei publice de lansare din 2006. AFP/Mediafax Foto

Autor: Daniela Stoican

02.12.2014, 00:02 587

Guvernul rus a autorizat vânzarea unei participaţii de 19,5% din Rosneft, cel mai mare producător petrolier din Rusia, potrivit unui ordin publicat luni pe site-ul guvernului, scrie Moscow Times.

Şeful grupului, Igor Sechin, este un vechi aliat al preşedintelui Putin. Statul rus deţine 70% în grupul petrolier, a doua cea mai îndatorată companie din lume.

Puţin peste două miliarde de acţiuni vor fi vândute la valoarea de piaţă, dar la un preţ peste cel al ofertei publice de lansare din 2006, arată ordinul. În urma vânzării, statul va rămâne cu o participaţie majoritară de 50% plus o acţiune la Rosneft. Nu s-a anunţat o dată pentru vânzare.

Documentul nu precizează dacă preţul de referinţă de la oferta iniţială publică de acţiuni va fi în dolari sau în ruble - chestiune care va afecta în mod semnificativ valoarea la care va fi vândută participaţia, având în vedere că rubla s-a depreciat puternic din 2006 până în prezent.

Preţul unei acţiuni Rosneft la oferta iniţială din 2006 a fost de 7,55 de dolari, potrivit site-ului companiei, în timp ce un dolar valora aproximativ 27 de ruble la momentul respectiv. Dacă vânzarea plănuită va lua în considerare ca preţ minim suma în ruble, guvernul ar putea câştiga aproximativ 420 miliarde de ruble (9 miliarde de dolari). Dacă preţul de referinţă va fi fixat în dolari, guvernul ar putea primi cel puţin 15,6 miliarde de dolari, echivalent cu 770 miliarde de ruble la cursul de schimb actual de 52 de ruble pentru un dolar.

 Acţiunile Rosneft la bursa de la Moscova au crescut cu 1,6% luni dimineaţa, la 237 ruble pe acţiune sau 5,11 dolari - mult sub preţul în dolari de la oferta iniţială publică. Preşedintele Rosneft, Igor Sechin, a cheltuit 55 de miliarde de dolari în 2013 pentru a cumpăra TNK-BP şi a crea un gigant care pompează 5% din petrolul extras la nivel mondial, dar grupul a pierdut în acest an 38% din capitalizare, ajungând să valoreze 50 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

În urma achiziţiei TNK-BP, şeful Rosneft are de rambursat un munte de datorii. Grupul Rosneft datorează băncilor şi deţinătorilor de obligaţiuni circa 60 de miliarde de dolari, fiind cea mai îndatorată companie, raportat la profituri, mai mult decât oricare alt mare producător de petrol, cu excepţia Petroleo Brasileiro din Brazilia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO