Business Internaţional

Guvernul lui Iurie Leancă nu primeşte votul de încredere al Parlamentului Moldovean

Autor: Iuliana Enache

12.02.2015, 14:21 103

Pentru învestirea Guvernului au votat doar 42 de deputaţi, în timp ce numărul minim necesar era de 51.

Joi, deputaţii PD şi PLDM au prezentat lista nominală a noului Executiv, printre care se numără francezul Stephane Cristophe Bride, nominalizat la Ministerul Economiei, şi paralimpicul Serghei Afanasenco pentru Ministerul Tineretului şi Sportului.

După acest eşec, urmează o a doua tentativă. În cazul în care şi aceasta eşuează, şeful statului dizolvă Parlamentul şi convoacă alegeri anticipate.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat după vot că partidul său a decis să nu susţină Guvernul întrucât a primit lista nominală şi programul de guvernare mult prea târziu. De asemenea, liderul PCRM a declarat că nu are încredere în unele persoane prezente în Cabinet.

Vladimir Voronin a precizat, de asemenea, că nu are condiţii pentru a vota următorul Guvern, precizând doar că îşi doreşte o coaliţie a celor 101 deputaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO