Business Internaţional

Guvernul Poloniei este dispus să furnizeze avioane de vânătoare Ucrainei prin intermediul SUA

Guvernul Poloniei este dispus să furnizeze avioane de...

Autor: Mihai Draghici

08.03.2022, 21:50 595

Guvernul Poloniei a anunţat, marţi seară, disponibilitatea de a oferi Ucrainei, prin intermediul Statelor Unite, avioane de vânătoare de tip MIG-29, urmând să primească în schimb avioane americane cu dotări similare.

"Autorităţile Republicii Polonia, după consultări între preşedinte şi Guvern, sunt pregătite să trimită imediat şi gratuit toate avioanele MIG-29 la Baza aeriană Ramstein (o bază aeriană americană situată în Germania - n.red.) şi să le pună la dispoziţia Guvernului Statelor Unite ale Americii", anunţă Ministerul polonez de Externe, conform unui comunicat.

"În acelaşi timp, Polonia cere Statelor Unite să furnizeze avioane aflate în uz care să aibă aceleaşi capabilităţi operaţionale. Polonia este pregătită să fixeze condiţiile pentru achiziţionarea aeronavelor. Guvernul Poloniei le cere şi altor aliaţi din NATO care deţin avioane MIG-29 să acţioneze în acelaşi mod", subliniază Ministerul de Externe de la Varşovia.

Ucraina a cerut statelor occidentale avioane de vânătoare de tip MIG-29, pe care sunt instruiţi piloţii militari ucraineni, pentru a lupta împotriva armatei ruse.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO