Business Internaţional

Guvernul ungar va anunţa vineri FMI că vrea un nou acord

 Guvernul ungar va anunţa vineri FMI că vrea un nou acord

Autor: Marius Oncu

18.11.2011, 14:26 286

Ministrul ungar al Economiei, György Matolcsy, va anunţa, vineri, o misiune a FMI aflată la Budapesta pentru o evaluare obişnuită a economiei Ungariei că guvernul vrea un nou acord de cooperare cu instituţia financiară, a declarat premierul ungar, Viktor Orbán, citat de cotidianul Portfolio.

Potrivit ministrului de Externe, János Martonyi, acordul ar trebui să fie de tip preventiv.

"Din câte ştiu, Polonia are un astfel de acord. Asta nu înseamnă că ne vom împrumuta, este o măsură de siguranţă pentru situaţii speciale", a spus Martonyi la un post de radio.

În noul acord, "FMI nu va putea restricţiona suveranitatea economică a Ungariei pe viitor", a afirmat Orban.

Premierul a reiterat că Ungaria a ajuns la sfârşitul perioadei de stabilizare financiară şi se află acum în pragul unei etape de creştere.

"A venit momentul când trebuie să înregistrăm creştere. Ministrul Economiei a decis că pentru asta avem nevoie de un acord cu FMI. Ungaria s-a aflat într-o situaţie mai gravă decât Grecia la schimbarea guvernului. Aveam nevoie de ajutor, iar FMI ne spunea ce să facem. Acum am vrea să ajungem la un acord de asigurare cu FMI. Nu vrem să renunţăm la libertatea deciziilor; nimeni nu poate limita suveranitatea economică a Ungariei în viitor", a spus Orban.

FMI a anunţat joi seara că Fondul nu a primit o cerere pentru un nou acord din partea FMI. O misiune a fondului se află în prezent la Budapesta pentru o evaluare obişnuită a economiei Ungariei, periodică în toate statele membre.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO