Business Internaţional

Guvernul Ungariei pregăteşte terenul legislativ pentru chemarea în instanţă a trei foşti premieri

Guvernul Ungariei se pregăteşte terenul legislativ pentru chemarea în instanţă a trei foşti premieri

Autor: Adrian Voicu

03.08.2011, 20:19 463

Guvernul Ungariei încearcă să treacă prin parlament o lege ce îiva permite să pună sub acuzare trei foşti premieri pentruadministrarea greşită a politicilor economice, scrie FinancialTimes.

Partidul aflat la guvernare, Fidesz, are în ţintă trei foştipremieri socialişti care au guvernat în perioada 2002-2010 şi,posibil, miniştrii lor de finanţe, considerându-i pe toţi aceştiavinovaţi de creşterea puternică a datoriei Ungariei.

În perioada respectivă datoria statului a urcat de la 53% dinPIB, la 80% din PIB.

Partidele de opoziţie au denunţat această ultimă acţiune aguvernului ca un mijloc al premierului Viktor Orban de a submina perivalii socialişti şi de a-şi asigura puterea absolută, după ceanul trecut a reuşit să obţină o majoritate parlamentară de douătreimi.

Dacă se va dovedi că acţiunea guvernului ungar are succes,acesta va fi un precedent la nivel internaţional, oficialii putândfi astfel responsabili penal pentru rezultatele politiciloradoptate în perioada în care au fost la putere.

Mutarea guvernului ungar vine după ce partidul aflat laguvernare a iniţiat o anchetă parlamentară cu privire la felul încare au administrat economia Ungariei premierii Peter Medgyessy,Ferenc Gyurcsany şi Gordon Bajnai.

Principala concluzie a anchetelor a fost aceea că coaliţiileconduse de partidul socialist "au comis fapte penale politiceîmpotriva Ungariei" şi ar trebui trase la răspundere, conform luiPeter Szijjarto, purtătorul de cuvânt al lui Viktor Orban.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO