Business Internaţional

Hemoragia de pe bursele mondiale continuă, iar politicienii lasă BCE singură în calea furtunii financiare care loveşte Italia şi Spania

Hemoragia de pe bursele mondiale continuă, iar politicienii lasă BCE singură în calea furtunii financiare care loveşte Italia şi Spania

Autor: Bogdan Cojocaru

09.08.2011, 00:10 1658

Achiziţiile de obligaţiuni ale Italiei şiSpaniei de către BCE nu a reuşit să readucă încrederea printreinvestitori, bursele asiatice scăzând ieri, iar cele europene avândo zi agitată cu creşteri la început, urmate de scăderi pentru mareparte a zilei. Deşi investitorii se aşteptau ca politicienii dinîntreaga lume să se folosească de cele două zile de week-end încare bursele au fost închise pentru a veni cu măsuri care sătempereze criza, liderii ţărilor membre ale G7 (grupul celor maiindustrializate ţări) nu au transmis un mesaj puternic,mărginindu-se să spună că "vor acţiona în mod coordonat atunci cândva fi nevoie pentru a asigura lichiditatea şi a susţinefuncţionarea pieţelor financiare".

Astfel, BCE trebuie să ţină piept singurăcrizei datoriilor din Europa, instituţia începând ieri să cumpereobligaţiuni suverane ale Spaniei şi Italiei, după ce mult timp ainsistat că principala responsabilitate de a acţiona revineguvernelor naţionale. Rezultatul achiziţiilor s-a simţit înrandamentele obligaţiunilor pe zece ani ale celor două ţări, careau scăzut de la valori de peste 6% la 5,37% în cazul Italiei şi5,31% pentru Spania, dar nu şi pe burse.

"Se pare că BCE a decis să scoată armamentulgreu", a afirmat Gary Jenkins, analist la Evolution Securities,citat de Bloomberg. Instituţia ar putea fi nevoită să cumpereobligaţiuni spaniole şi italiene în valoare de 850 de miliarde deeuro pentru a tempera criza, conform estimărilor Royal Bank ofScotland.

BCE cumpără obligaţiuni fără a tipăribani

Achiziţiile de obligaţiuni realizate de BCEsunt făcute direct pe pieţele principale şi secundare deobligaţiuni în schimbul titlurilor, banca oferind vânzătorilor banivirtuali creaţi în virtutea puterii BCE de a introduce bazămonetară în sistem şi care în ultimă instanţă pot fi transformaţiîn bani reali.

Prin aceste intervenţii BCE "trece Rubiconulşi monetizează datoria publică, asumându-şi în acelaşi timp sarcinifiscale", explică profesorul de economie Dainel Dăianu. Instituţiarecurge la achiziţii deoarece EFSF, fondul de salvare al zoneieuro, nu are încă această capacitate, a adăugatel.

"Pentru achiziţii BCE nu trebuie să aducăbani efectivi, creează bani virtuali pe care speră să-i resoarbă laun moment dat, ceea ce ridică, însă, pericolul inflaţiei", spuneanalistul economic Aurelian Dochia. BCE poate evita materializareaacestui risc prin retragerea la timp a programului deachiziţii.

Pentru a lua povara de pe umerii BCEpreşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german AngelaMerkel au cerut parlamentelor lor să aprobe până la finele luiseptembrie consolidarea EFSF, fondul urmând să aibă capacitatea dea cumpăra obligaţiuni ale ţărilor cu probleme.

Presiuni asupraEuropei

Pe de altă parte, politicienii britanici şicei americani fac presiuni asupra ţărilor din zona euro pentru aveni cu măsuri ferme.

Ministrul britanic de finanţe George Osbornea îndemnat ţările zonei euro să-şi îndeplinească rapid promisiunileşi să asigure stabilitatea financiară, în timp ce secretarulTrezoreriei SUA Timothy Geithner cere majorarea fondurilor puse ladispoziţia EFSF.

În SUA agenţia Moody's a repetatavertismentul că ar putea reduce ratingul ţării înainte de 2013dacă perspectiva financiară se înrăutăţeşte semnificativ, la numaicâteva zile după ce Standard & Poor's a luat decizia istoricăde a tăia calificativul SUA de la AAA la AAĂ.

Turbulenţele de pe pieţe cauzate de deciziaS&P ar putea persista în următoarele două săptămâni, darimpactul pe termen mediu şi lung va fi minim, deoarece nu afecteazăperspectiva de creştere economică, apreciază analiştii de la J.P.Morgan Securities.

Retrogradarea ratingului SUA ar putea avea unefect de contaminare în sistemul financiar, de la credite ipotecarela bănci şi pieţe, care se se bazează pe obligaţiuni emise deTrezorerie pentru garanţii.

De obicei, pieţele de acţiuni îşi revin dupăreducerile de rating, apreciază analiştii, care consideră cădecizia S&P "nu ar trebui să fie o problemă mare" pentrubăncile americane şi nu va avea efecte asupra capitaluluiinstituţiilor de credit, potrivit Bloomberg.

De altfel, nici Japonia, al doilea mareinvestitor în datorii americane, nu vede probleme în a aveaîncredere în bonitatea Statelor Unite ale Americii, a declarat unoficial al guvernului nipon.

Reducerea ratingului "poate fi ignorată"pentru stategia pe termen lung, a declarat ministrul adjunct definanţe din Rusia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO