În aventura Americii cu petrolul Venezuelei mulţi văd reîntoarcerea la „imperialismului resurselor“. Acţiunea militară a lui Trump în ţara sud-americană arată cum politica externă americană este îndreptată spre asigurarea accesului la energie şi minerale critice, scrie Financial Times.
Criticii compară ofensiva cu războiul din Irak, vorbind despre mixul deja familiar de retorică despre schimbarea regimului, pretexte legate de securitate şi interese legate de industria petrolului, notează The Guardian. De altfel, SUA au avut acţiuni militare în trei din cele cinci state fondatoare ale OPEC, iar în Kuweit, ţară salvată de la invazia irakiană, au o bază militară. Mai rămâne Arabia Saudită.
Presa chineză a preluat rapid ideea de „imperialism al resurselor“ american. CGTN (China Global Television Network) arată că povestea venezueleană este rezultatul politicilor pe termen lung de „imperialism al resurselor“ practicate de SUA, nefiind ceva nou. Noutatea ar fi că totul este făcut pe faţă, fără ascunzişuri.
SUA poate că sunt acum în lumina reflectoarelor, dar „imperialismul resurselor“ are multe feţe, unele poate cu aspect mai paşnic. Ţine de asigurarea accesului la resurse, la energie, de controlul lanţurilor de aprovizionare şi de controlul accesului părţii „adverse“ la resurse şi la lanţurile de aprovizionare. Acestea în condiţiile în care populaţia globului creşte, resursele sunt limitate, iar nevoile omenirii sunt nelimitate.
Se spune că unul dintre motivele primei invazii ruse în Ucraina, din 2014, al cărei rezultat a fost anexarea Crimeei, a fost controlul de către Rusia al gazelor naturale ucrainene din Marea Neagră. Depozitele sunt mari, dar mai greu accesibile. Rusia era la acea vreme principala sursă de gaze naturale pentru multe state din Uniunea Europeană. Cel mai mare client era Germania, care visa să devină superputere industrială şi hub energetic european cu ajutorul gazelor importate ieftin de la Rusia.
China, pe de altă parte, efectiv controlează comerţul global cu panouri fotovoltaice, dominând fiecare etapă a lanţului de aprovizionare. A ajuns la o cotă de 80% din piaţa globală cu ajutorul investiţiilor masive din partea statului, economiei la scară şi subvenţiilor guvernamentale. China vinde la preţuri imbatabile. Ofensiva chineză a dus la dispariţia producătorilor europeni, care nu pot concura. Ultimii ani au adus valuri de falimente în rândul acestora. Un ingredient principal al economiilor moderne, electrificate, al energiei regenerabile este litiul, materie primă care intră în componenţa bateriilor. China deţine şi controlează 70% din capacitatea de procesare globală a litiului.
Există un argument în favoarea faptului că o tranziţie către energia regenerabilă limitează vulnerabilitatea cu care se confruntă multe ţări din Sudul Global – lumea emergentă îmbrăţişată de China şi care contestă supremaţia economică şi mai ales financiară a SUA - din cauza guvernelor mai bogate şi mai puternice care le vor petrolul şi gazele. „Acestea sunt resurse inerent neregenerabile, ceea ce înseamnă că cei care doresc să continue să producă petrol, gaze şi cărbune sunt nevoiţi să fie întotdeauna atenţi la apariţia următoarei surse a acestor resurse neregenerabile“, explică pentru The Verge Catherine Abreu, de origine venezueleană, director al International Climate Politics Hub.
Energia solară şi eoliană, care au devenit mult mai accesibile de-a lungul deceniilor, sunt acum sursele de electricitate cu cea mai rapidă creştere din întreaga lume, inclusiv în Sudul Global. „Văd cu adevărat escaladarea acestui tip de conflicte alimentată de interesele din petrol şi gaze ca răspuns la şi o încercare de a opri acel impuls pe care îl vedem în energia regenerabilă“, spune Abreu.
Lucrurile pot deveni complicate şi cu dezvoltarea energiei regenerabile. Groenlanda este un bun studiu de caz. Preşedintele Trump şi-a fixat atenţia asupra insulei încă de la primul său mandat.
Deschiderea acesteia către interese miniere străine ar putea însemna o vastă nouă sursă de minerale critice şi pământuri rare utilizate în vehicule electrice, turbine eoliene şi panouri solare, precum şi baterii reîncărcabile. Probabil mai important pentru administraţia Trump, aceste minerale sunt utilizate şi în rafinarea petrolului şi în sistemele de radar militare şi rachete.
Cercetările sugerează, de asemenea, că Groenlanda deţine rezerve mari de combustibili fosili, deşi acestea pot fi atât de greu accesibile încât extracţia nu ar fi viabilă din punct de vedere comercial. În prezent, la capitolul pământuri rare, China controlează 70% din activitatea de minerit globală şi 90% din capacitatea de procesare.
Nu trebuie uitat că şi Ucraina are pământuri rare şi mai ales litiu, pe care SUA le vor sub controlul lor şi spre care îşi croieşte drum şi armata rusă. Apa este un motiv de conflict între India şi Pakistan, India putând controla apele Indusului. Regiunea disputată de cele două state Caşmir este cheie în controlul unor râuri tributare Indusului. Trebuie amintit, de asemenea, că în Rusia persistă teama de o invazie chineză pentru resurse.
În acest context global, întrebarea care se pune este care va fi reacţia Chinei. Şi companiile chineze dau târcoale Groenlandei, investind în industria minieră de acolo. Pentru ţările care au resurse naturale urmează vremuri cel puţin interesante, poate şi noi oportunităţi.
