Business Internaţional

În criză de mână de lucru, Bulgaria pariază pe ucenici

În criză de mână de lucru, Bulgaria pariază pe ucenici

Autor: Catalina Apostoiu

01.02.2019, 00:03 358

Vladislav Nikolov este o „perlă rară“ în Bulgaria: se numără printre primii tineri care fac ucenicie într-o întreprindere, o formulă destinată a stimula ţara aflată în plină criză de forţă de muncă, scrie capital.fr.

În Gabrovo, în nordul ţării, trei ucenici de 17 ani lucrează pentru uzina Gabinvest, un subcontractor al unui mare producător german de arme de vânătoare.

Aceşti tineri sunt o reală oportunitate pentru întreprinderea aflată în plină dezvoltare, dar care se confruntă cu o penurie de personal calificat.

În timp ce această formulă este răspândită în ţări ca Germania sau Austria, unde programele de ucenicie reprezintă unul dintre pilonii sistemului de învăţământ, în Bulgaria aceasta a fost introdusă de-abia în 2015.

În primul an, sistemul nu includea decât două licee şi cinci întreprinderi. Astăzi, însă, graţie unui parteneriat cu camerele de comerţ germană, austriacă şi elveţiană, acesta include 3.384 de tineri bulgari şi peste 200 de întreprinderi.

Bilanţul etapei este unul pozitiv, dar departe de a reprezenta soluţia miraculoasă pentru ţara fost comunistă care deţine un record mondial îngrijorător, fiind ţara cu cel mai rapid ritm de scădere a populaţiei. Potrivit ultimelor estimări ale ONU, populaţia bulgară ar putea scădea de la 7 milioane în prezent la 5,4 milioane în 2050.

Şomajul din Bulgaria a coborât la 6,2% din populaţia activă în 2018, cel mai scăzut nivel de la sfârşitul comunismului, în mare parte din cauza emigraţiei alimentate de nivelul scăzut al salariilor raportat la standardele europene, calitatea precară a serviciilor publice şi corupţie.

Numai în industrie, penuria de forţă de muncă este estimată la peste 100.000 de salariaţi, aceasta putând urca la 500.000 în cinci ani, potrivit proiecţiilor experţilor.

Un alt fenomen complică situaţia: mii de tineri bulgari nu au loc de muncă şi nici nu urmează niciun fel de cursuri. Cât priveşte tinerii care studiază, angajatorii constantă destul de des că competenţele acestora nu corespund nevoilor lor.

„Singura soluţie este să ne întoarcem către sistemul de învăţământ şi să căutăm tinerii de pe băncile şcolilor“, remarcă Tomcho Tomov, expert în cadrul asociaţiei industriei bulgare (BIA).

Pentru aceasta, trebuie ameliorată imaginea programelor de ucenicie.

Iar problema salariilor rămâne de o importanţă crucială. Cu un salariu minim de 510 de leva (260 de euro) şi un salariu mediu de aproximativ 1.100 de leva (562 de euro), ucenicii sunt tentaţi să meargă să-şi valorifice cele învăţate peste graniţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO