Startul cursei competitivităţii economice a fost dat în zona euro în urmă cu un deceniu de Germania, care acum, după ce a ajuns cel mai puternic motor de creştere economică din Europa, îşi permite să se relaxeze. Alţi concurenţi, precum Italia şi Franţa, abia încep cursa, iar pentru că au pierdut startul sunt sunt penalizaţi cu miliarde de euro. Alţii au ales să recupereze fugind pe scurtătură cu preţul unui număr record al şomerilor.
Preşedintele Franţei François Hollande a promis companiilor reducerea cotizaţiilor sociale şi impozitelor cu 30 de miliarde de euro până în 2017. El le cere în schimb acestora să creeze locuri de muncă şi să investească pentru a ajuta la relansarea economiei franceze, scrie Le Monde. Acesta este un experiment, deoarece de cotizaţii depinde sistemul naţional de asigurări sociale, renumit pentru generozitatea lui. Marea problemă a lui Hollande este că rata şomajului se încăpăţânează să stea la cote ridicate, iar orice altă încercare a lui de a crea locuri de muncă a eşuat.
În Spania, ţara europeană cu una dintre cele mai grave probleme legate de şomaj, premierul Mariano Rajoy a anunţat la sfârşitul lunii trecute introducerea cotizaţiei unice la asigurările sociale din partea angajatorilor de 100 de euro pe lună pentru angajaţii noi cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Sistemul plăţilor reduse va funcţiona doi ani, timp în care angajatorul trebuie să menţină sau să mărească personalul şi să nu concedieze pe nimeni fără motiv temeinic în şase luni până la angajarea noului recrut. „Aceasta ar presupune, pentru un salariu brut anual de 20.000 de euro, că suma plătită de companie sub forma cotizaţiilor sociale, pe an, va scădea de la 5.700 de euro la 1.200 de euro“, a explicat şeful guvernului.
Dacă şi-a făcut temele din timp, Germania se poate relaxa
În Italia, una dintre primele iniţiative ale noului premier Matteo Renzi a fost să promită reduceri de taxe şi cotizaţii la asigurări sociale de 10 miliarde euro.
În Portugalia, instrumentele fiscale sunt cele preferate pentru stimularea competitivităţii. Aici, guvernul va reduce impozitul pe profit de la 25% anul trecut la 23% anul acesta şi la 17% în 2016.
„Problema competitivităţii se cristalizează în jurul temei costurilor cu forţa de muncă pentru că aceasta este cea mai eficientă modalitate de a îmbunătăţi în scurt timp competitivitatea la nivel de costuri pentru companii şi pentru o economie“, apreciază Denis Ferrand, directorul general al COE-Rexecode, o companie de consultanţă şi analiză în domeniu. Îmbunătăţirea competitivităţii la alte niveluri ia mai mult timp. Dar reducerea costurilor, politica preferată a Franţei începând cu anii 1990, nu a fost prima opţiune a vecinilor europeni, care au optat adesea pentru moderaţia în privinţa salariilor. Iar dacă în prezent ei par că se convertesc, o fac probabil pentru a stimula angajările şi cererea internă, şi nu pentru a câştiga cotă de piaţă pentru exporturi.
Germania, modelul european de forţă exportatoare, şi-a început cursa în prima parte a anilor 2000. Costul cu forţa de muncă pe unitate produsă – masa salarială raportată la PIB – „a mers la relanti între 2002 şi 2007, sub impulsul dat de cancelarul Schröder“, spune Ferrand. Abia după aceea această ţară a recurs la scăderea costurilor, şi şi-a permis aceasta mulţumită echilibrării bugetului. În Spania sau în Irlanda, unde costul muncii raportat la unitatea produsă a crescut mult mai rapid comparativ cu Germania în acelaşi interval, ajustările au fost fost rapide şi violente începând cu 2010, rezultatul fiind explozia numărului de şomeri. „În Spania, productivitatea şi competitivitatea economiei s-au îmbunătăţit prin reducerea masei salariale, mai întâi prin reducerea numărului de salariaţi, apoi mecanic prin culoarul salariilor“, a explicat Bénédicte Kukla, analist la Credit Agricole.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.03.2014
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
