Business Internaţional

În Finlanda a izbucnit un scandal neobişnuit legat de achiziţiile de măşti de protecţie

În Finlanda a izbucnit un scandal neobişnuit legat de...

Autor: Catalina Apostoiu

13.04.2020, 00:00 154

Un transport cu 2 milioane de măşti de protecţie a sosit din China în Finlanda pentru a ajuta ţara să facă faţă pandemiei. Însă organismul guvernamental care coordonează aprovizionarea ţării cu bunuri esenţiale, NESA, a anunţat că testele de laborator au indicat că măştile sunt sub standard şi că nu pot fi folosite în spitale, scrie Politico. Câteva ore mai târziu, Tiina Jylha, un star de reality TV şi proprietară a unei clinici de chirurgie plastică din Estonia, a anunţat că a fost înşelată cu milioane de euro pentru rolul jucat în procurarea măştilor.

Potrivit acesteia, compania sa semnase un acord de 5 milioane de euro cu guvernul finladez pentru obţinerea măştilor din China. Dar în ultimul moment Jylha a declarat pentru revista Suomen Kuvalehti că banii au fost redirecţionaţi către contul bancar din Belgia al omului de afaceri finlandez Onni Sarmaste. Sarmaste are o versiune diferită a ceea ce s-a întâmplat, susţinând că firma sa este cea care a încheiat un acord cu guvernul finlandez şi că a contactat-o pe Jylha s-o întrebe dacă poate folosi clinica sa ca furnizor al măştilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO