• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Business Internaţional

În Franţa se poate intra numai cu un test PCR cu rezultat negativ

În Franţa se poate intra numai cu un test PCR cu rezultat negativ

Autor: Dorin Oancea

31.01.2021, 10:51 114

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile franceze au revizuit din nou condiţiile de intrare a persoanelor pe teritoriul Republicii Franceze, în contextul pandemiei de COVID-19.

Astfel, începând cu data de 31 ianuarie 2021, ora 00:00, toate persoanele cu vârsta de peste 11 ani care sosesc în Franţa din ţările spaţiului european (Uniunea Europeană, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Vatican şi Elveţia) au obligaţia de a prezenta companiei de transport şi autorităţilor care efectuează controlul de frontieră un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, prelevat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării.

Măsura se aplică pentru toate tipurile de deplasare: aeriană, rutieră, maritimă şi feroviară.

De asemenea, autorităţile franceze recomandă evitarea călătoriilor neesenţiale dinspre statele spaţiului european către Republica Franceză.

MAE aminteşte că autorităţile franceze recomandă insistent ca persoanele care sosesc în Republica Franceză dintr-un alt stat al spaţiului european să se autoizoleze pentru o perioadă de şapte zile de la sosire şi să efectueze, la finalul acestei perioade, un al doilea test tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.

MAE precizează că, până la acest moment, autorităţile franceze nu au comunicat dacă măsurile se vor aplica şi lucrătorilor transfrontalieri şi transportatorilor.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270