Business Internaţional

În sfârşit: Parlamentul European a aprobat marţi o rezoluţie prin care se cere admiterea fără întârziere a României şi Bulgariei în zona Schengen

În sfârşit: Parlamentul European a aprobat marţi o...

Autor: Mircea Olteanu, Mediafax

11.12.2018, 14:19 2067

"Ţările au îndeplinit deja condiţiile, Comisia a spus acest lucru, experţii au spus acest lucru", a declarat raportorul Parlamentului European, socialistul bulgar Serghei Stanişev, în cursul unei dezbateri care a avut loc luni noapte la Strasbourg.

"Consiliul (UE) pur şi simplu nu ştie ce să mai zică. În ultimii cinci ani, Consiliul a încălcat regulile europene prin eşecul de a adopta o decizie privind admiterea României şi Bulgariei la zona Schengen", a adăugat oficialul european.

Potrivit raportului Stanişev, aprobat marţi de Parlamentul European, admiterea parţială a acestor ţări ar fi "lipsită de o justificare legală" şi ar putea avea efecte economice şi sociale negative pentru România şi Bulgaria.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO