Business Internaţional

În spatele slăbiciunii lui Trump pentru Rusia, un turn plin de oligarhi: Trump World Tower, 90 de etaje

În spatele slăbiciunii lui Trump pentru Rusia, un turn...

Autor: Catalina Apostoiu

27.03.2017, 00:00 797
La etajul 78, un rus acuzat cândva de legături cu mafia şi şantaj, la 79, un bijutier uzbek cercetat pentru spălare de bani şi patru etaje mai sus un politician ucrainean pro-rus al cărui partid a angajat un consilier al lui Donald Trump. Când construcţia Trump World Tower de pe 845 United Nations Plaza a început în urmă cu două decenii, acesta urmând să devină cea mai înaltă clădire rezidenţială din ţară (90 de etaje), cele mai scumpe etaje ale clădirii au atras bogătaşi care-şi scoteau banii din fosta Uniune Sovietică, scrie Bloomberg. Trump avea mare nevoie de astfel de oameni. Acesta îşi renegocia obligaţiuni junk de 1,8 miliarde de dolari pentru staţiunile sale din Atlantic City, iar turnul era clădit pe un munte de datorii către bănci germane. „Slăbiciunea“ lui Trump pentru Rusia rămâne un mister, iar numărul foarte mare de apartamente de lux vândute de acesta unor persoane cu legături cu foste republici sovietice ar putea oferi unele indicii în acest sens. „Am avut cumpărători importanţi din Rusia şi Ucraina şi Kazahstan“, spune Debra Stotts, agent de vânzări. Etajele superioare au rămas nevândute ani întregi, însă o treime din apartamentele vândute la etajele 76 până la 83 până în 2004 au fost cumpărate de oameni sau companii cu răspundere limitată având legătură cu Rusia sau statele vecine acesteia, relevă o anchetă Bloomberg. Anii ’90 au fost o perioadă dificilă pentru Trump, şi este demn de remarcat că printre cei care l-au ajutat pe acesta s-o depăşească sunt oameni faţă de care a manifestat o loialitate puternică. Consilierul Kallyanne Conway şi Michael Cohen, avocatul său personal, au cumpărat apartamente. Majoritatea acestora au fost cumpărate înainte de finalizarea turnului, iar preţurile nu au fost dezvăluite. 

Trump World Tower a ajuns un model pentru dezvoltările viitoare, cu bani obţinuţi din vânzări către ruşi.

Cu două luni înainte ca Trump să înceapă lucrările de construcţia, Rusia a intrat în default pentru datorii locale de 40 miliarde de dolari, rubla s-a prăbuşit, iar unele dintre cele mai mari bănci ale sale au început să cadă. Milionarii s-au străduit să-şi scoată banii din Rusia şi să-i transfere în New York. Sectorul imobiliar reprezintă un loc de refugiu pentru investitorii străini. Trump World Tower, deschis în 2001, a devenit o destinaţie importantă a banilor ruseşti.

Sam Kislin, un imigrant ucrainean, a acordat credite celor care doreau să cumpere apartamente de lux în World Tower. Cu aproape două decenii mai devreme, Kislin îi vânduse 200 de televizoare lui Trump pe credit. „I-am dat exact 30 de zile să-mi plătească şi nu a întârziat cu nicio zi“, spune Kislin, acum în vârstă de 82 de ani. Acesta spune că televizoarele erau pentru Commodore Hotel, pe care Trump îl cumpărase în 1976 cu Hyatt.

Trump a cumpărat televizoarele de la un magazin de electronice pe care Kislin îl deschisese în New York cu Tamir Sapir, un imigrant din Georgia. Acesta era faimos printre sovietici. Sapir s-a îmbogăţit mai târziu de pe urma tranzacţiilor cu petrol rusesc. Câştigurile obţinute astfel le-a investit în imobiliare newyorkeze, devenind în cele din urmă unul dintre partenerii lui Trump în cadrul Trump SoHo, frecent un punct central în anchetele privitoare la legăturile financiare ale lui Trump cu Rusia. Sapir a decedat în 2014.

Ancehtat de FBI în anii '90 pentru presupuse legături cu mafia şi operaţiuni de spălare de bani provenind din Rusia, Kislin nu a fost niciodată pus sub acuzare.

Vânzările de apartamente din Trump World Tower către ruşi s-au accelerat în 2002, când Sotheby's International Realty s-a asociat cu Kirsanova Realty, o companie rusească.

Eduard Nektalov, un dealer de diamante de origine uzbekă, a cumpărat un apartament la etajul 79 pentru 1,6 milioane de dolari în iulie 2003. Acesta era anchetat pentru o schemă de spălare de bani. Nektalov şi-a vândut apartamentul o lună mai târziu cu un câştig de 500.000 de dolari. La mai puţin de un an, Nektalov, despre care se zvonea că ar colabora cu autorităţile, a fost împuşcat pe stradă.

În acelaşi timp în care turnul era în construcţie, dezvoltatorul Gil Dezer şi tatăl său, Michael, construiau un proiect de apartamente de lux susţinut de Trump în Sunny Isles Beach. „Ruşii iubesc brandul Trump“, spune acesta, adăugând că ruşii şi ruso-americanii au cumpărat aproximativ 200 din cele 2.000 de apartamente din clădirile Trump construite de el. Aceştia au cumpărat masiv în cadrul proiectelor lui Trump în perioada 2001-2007, ajutându-l pe Trump să treacă peste criza sectorului imobiliar, spune acesta.

Organizaţia Trump este o marcă globală şi ca orice companie imobiliară a avut cumpărători de diferite provenienţe, a declarat Amanda Miller, vicepreşedinte pe marketing în cadrul organizaţiei, criticând eforturile presei de a crea o „poveste care nu există“ cu privire la relaţiile dintre Trump şi Rusia.

În 2008, fiul mai mare al lui Trump, Donald Jr., declara: „Vin o mulţime de bani din Rusia“. La ce se referea acesta nu a fost clarificat, şi nici semnificaţia pe care o are această declaraţie în elucidarea atitudinii prietenoase a lui Trump faţă de Moscova. Însă parte a răspunsului ar putea avea legătură cu sutele de milioane de dolari care au salvat clădirile de apartamente ale lui Trump la vreme de impas financiar.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO