Extremismul nu conduce Europa. O arată rezultatele alegerilor din ultimul an. Însă partidele considerate extremiste sunt în plină ascensiune, atât prin numărul de alegători atraşi, cât şi prin influenţa asupra partidelor tradiţionale. Cele mai recente alegeri, din Portugalia, în vestul UE, şi din Polonia şi România, pe flancul estic al NATO, scot în evidenţă această tendinţă.
Rafal Trzaskowski este primarul capitalei Poloniei, Varşovia, şi s-a calificat primul pentru turul doi al alegerilor pentru preşedinte. El este susţinut de forţe pro-UE închegate în jurul premierului veteran Donald Tusk. Strategia campaniei sale a fost simplă: spre dreapta, deoarece după pandemie şi frica stârnită de războiul pornit de Rusia contra Ucrainei societatea poloneză a început să încline tot mai puternic spre dreapta, scrie Rzeczpospolita, unul dintre principalele ziare financiare din Polonia.
Pentru cine-l cunoaşte pe Trzaskowski, este puţin credibilă transformarea peste noapte a acestuia, un om care până recent sprijinea comunitatea LGBT şi vorbea cu multă empatie despre refugiaţi. Cel puţin nu era figura de speriat pe care o prezintă principalul său contracandidat, Karol Nawrocki, plasat al doilea în primul tur al alegerilor pentru preşedinte, şi partidul naţionalist PiS care-l susţine.
Tactica primarului Trzaskowski – cu discurs ultranaţionalist despre imigranţi periculoşi, despre Ucraina nerecunoscătoare şi despre limitarea programului de asistenţă socială 800Ă de care beneficiază inclusiv ucrainenii - i-a permis acestuia să lupte pentru atragerea votanţilor extremistului Slawomir Mentzen, cărora nu le place în mod deosebit PiS, partidul care a condus guvernarea anterioară, dar cărora le displace profund stânga politică.
Însă în acest mod Trzaskowski a normalizat retorica extremistă în spaţiul public, a făcut-o mainstream, determinându-i pe „rebeli“, pe votanţii antisistem, să se îndrepte spre candidaţi de dreapta şi mai radicali, cum este Grzegorz Braun, care s-a trezit propulsat pe locul patru în alegeri. Primarul Trzaskowski, candidatul Coaliţiei Civice a lui Tusk, a primit 31% din voturi, istoricul Karol Nawrocki, independent dar sprijinit de PiS, a obţinut aproape 30% din voturi, extremistul de dreapa Slawomir Mentzen a atras circa 15% din voturi, iar şi mai extremistul de dreapta Grzegorz Braun a avut un scor de puţin peste 6%.
Acesta din urmă a fost surpriza alegerilor. Diferenţa minusculă dintre Trzaskowski, încă perceput ca un liberal, şi Nawrocki pune guvernul lui Tusk într-o situaţie dificilă. Turul doi al alegerilor va fi pe 1 iunie. Nawrocki le-a cerut alegătorilor de extremă dreapta să-l voteze. În Polonia, preşedintele ţării are drept de veto asupra propunerilor de lege, iar actualul preşedinte Andrzej Duda (PiS) l-a folosit contra guvernului Tusk. Impulsul antisistem din Polonia este în creştere. Coaliţia Civică şi PiS au obţinut cumulat doar 60% din voturi, cel mai slab rezultat din istoria postcomunistă a ţării. Candidaţii lor i-au atras doar pe votanţii de bază, spun analiştii.
În diaspora, în Marea Britanie şi Germania lupta s-a dat între Trzaskowski, care s-a clasat primul, şi extremistul Mentzen. Polonia este cea mai mare şi mai puternică economie din Europa de Est. Ascensiunea extremismului de dreapta, care se împleteşte bine cu populismul, poate fi observată şi în alegerile legislative anticipate din Portugalia, una dintre cele mai sărace economii din zona euro.
Alianţa Democrată, o coaliţie de centru-dreapta, a rămas cea mai mare forţă politică, primind peste 30% din voturi. Este a treia victorie la rând în tot atâţia ani. Însă nu a obţinut majoritatea în parlament. Surpriza a fost că Partidul Socialist s-a clasat în ceea ce priveşte numărul de locuri în parlament la egalitate cu Chega, o formaţiune de extremă dreapta nou intrată în politică. Rezultatul l-a forţat pe liderul socialiştilor, Pedro Nuno Santos, să renunţe la poziţie. În schimb, André Ventura, liderul Chega, a declarat rezultatele alegerilor drept istorice şi a proclamat sfârşitul dominaţiei celor două partide mari în Portugalia.
Sub conducerea sa, popularitatea Chega (Ne-am săturat) a explodat, pornind de la 1% din voturi în alegerile din 2019 şi ajungând la 22,5% din voturi în 2025. Guvernul Alianţei Democrate a căzut în urmă cu două luni în urma atacurilor opoziţiei în Parlament. Este de aşteptat ca noile alegeri să aducă un nou front de instabilitate politică într-o perioadă în care executivul trebuie să facă planuri pentru investiţii din fonduri europene de dezvoltare de 22 miliarde euro. Rezultatele electorale ale Chega sunt considerate a fi rodul nemulţumirii votanţilor că au fost chemaţi la vot de prea multe ori în ultimii ani. Chega a obţinut locul trei anul trecut.
Extrema dreaptă este în ascensiune şi în alte ţări din Europa. În unele a ajuns chiar la guvernare. În Germania, cancelarul creştin-democrat Friedrich Merz a împrumutat idei şi chiar a colaborat în scop legislativ cu extremiştii de la AfD. În Austria, Partidul Libertăţii (FPÖ) a câştigat anul trecut alegerile pentru prima dată, dar nu a reuşit să formeze un guvern. Cu un mesaj critic la adresa imigraţiei, globalizării şi Uniunii Europene, această formaţiune nu este izolată de către partidele tradiţionale. Partidul Popular al premierului Christian Stocker a format coaliţii cu FPÖ de două ori. În Franţa, Adunarea Naţională rezistă şi urcă încă din anii 1970, hrănindu-se cu energie electorală din zonele dezindustrializate ale ţării.
Fraţii Italiei, partidul premierului Giorgia Meloni, este cea mai de succes formaţiune de extremă dreapta din Europa. Are rădăcini fasciste. În Suedia, Democraţii Suedezi sunt parteneri la guvernare. În Olanda, Partidul pentru Libertate al lui Geert Wilders este cel mai puternic încă de la alegerile din 2023. În Marea Britanie, Partidul Reformei, desprins din Partidul Independenţei, care a militat pentru Brexit, se foloseşte de retorica anti-imigranţi pentru a presa sub conducerea lui Nigel Farage cele două partide tradiţionale.
