Business Internaţional

În timp ce Ungaria este văzută drept poarta de intrare a Chinei în UE, sud-coreenii contribuie masiv la industrializarea ţării cu investiţii

În timp ce Ungaria este văzută drept poarta de intrare...

Autor: Catalina Apostoiu

20.03.2023, 00:05 65803

Ungaria conduce în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte atra­gerea de investiţii din Coreea de Sud, scrie Bloomberg.

În perioada 2014-2022, companii din Coreea de Sud au investit în Ungaria 8,2 miliarde de euro, ţara devenind unul dintre cei mai mari investitori străini din Ungaria.

Samsung şi SK On au construit fabrici de baterii în Ungaria, ce ali­mentează constructori auto ca Volkswagen şi BMW. Către finalul anului trecut, Ungaria şi Coreea de Sud au încheiat un acord de promo­vare a investiţiilor şi dezvoltare a co­merţului, potrivit abouthungary.hu.

Ministrul ungar al afacerilor ex­terne şi comerţului Peter Szijjarto declara în acel moment că acordul va aduce mai multe investiţii în Ungaria. Având în vedere că firmele coreene sunt lideri în industria mondială a ma­şinilor electrice, investiţiile acesto­ra sunt cruciale pentru Ungaria, sublinia acesta.

Ţările estice au reprezentat cea mai mare sursă de investiţii străine în Ungaria din 2019, potrivit oficialului maghiar, Coreea de Sud fiind cel mai mare investitor în 2019 şi 2021, iar China în 2020 şi 2022.

Martina Almasi, director al A­gen­ţiei Ungare de Promovare a In­ves­tiţiilor, a subliniat pentru Bloomberg că ţara dispune de un „sistem fiscal foarte competitiv, o infrastructură foarte bună pentru deservirea pieţelor europene şi de un sistem de învăţământ excellent“.

Taxa corporate din Ungaria se situează la doar 9%, comparativ cu aproximativ 25% în Coreea de Sud.

În Ungaria, guvernul lui Viktor Orban sfidează prudenţa cu care Occidentul priveşte China şi oferă beneficii generoase pentru găzduitea de operaţiuni străine şi a transforma ţara într-un centru global pentru maşini electrice, notează Reuters.

Investiţiile în industria auto ma­ghiară sunt dominate de trei ţări: Germania, plus China şi Coreea de Sud, lideri în domeniul bateriilor pentru maşini electrice.

Companiile din cele trei ţări au reprezentat 29 din cele 31 de subven­ţii sub formă de cash acordate de Ungaria pentru investiţii majore în sectorul auto şi al bateriilor în ultimul deceniu.

Stimulentele de stat şi oportuni­ta­tea pentru constructori auto şi furnizori de baterii de a opera unii în apropierea celorlalţi exercită o atrac­ţie puternică.

Giganţii sud-coreeni SK Inno­va­tion şi Samsung SDI au declarat că proximitatea faţă de constructorii auto germani a reprezentat un factor cheie în deciziile de a investi în Ungaria.

Totuşi, anumite îngrijorări sunt le­gate de presiunea uriaşă pe care fa­bricile de baterii o vor exercita asu­pra reţelei de electricitate, cât şi de lipsa de specialişti locali în producţia de baterii.

În pofida riscurilor, Alexander Timmer, partener la compania germană de consultanţă Berylls Strategy Advisors care a lucrat la mai multe proiecte auto şi de baterii în Ungaria, susţine că ţara prezintă un pachet atrăgător.

„Combinaţia de avantaje legate de costuri, subvenţii de stat şi apropierea de fabricile constructorilor auto face Ungaria din ce în ce mai atractivă pentru producătorii de baterii“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24