Business Internaţional

În Ungaria se vorbeşte de naţionalizarea distribuţiei de medicamente

În Ungaria se vorbeşte de naţionalizarea distribuţiei...

Autor: Catalina Apostoiu

07.09.2016, 00:01 554

Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, a menţionat săptămâna trecută posibilitatea ca distribuţia de medicamente din Ungaria să fie naţionalizată, scrie Portfolio.hu. Potrivit cotidianului local Nepszabadsag, această posibilitate s-ar putea materializa în curând. Dacă distribuţia către tutungerii poate fi realizată centralizat, iar Ungaria a reuşit să convingă chiar şi Comisia Europeană că aceasta este o soluţie legală, atunci distribuitorii de medicamente ar trebui să-şi ţină pumnii strânşi, declara Janos Lazar săptămâna trecută.

Distribuitorii farma au declarat că nu au cunoştinţă de un astfel de plan. Unii jucători de pe piaţă au interpretat comentariul lui Lazar în sensul că naţionalizarea distribuţiei de medicamente ar afecta numai livrarea de medicamente către spitale. Această activitate a fost caracterizată drept vitală cu doi ani în urmă, iar acest fapt a fost interpretat de mulţi ca fiind deja o uşă deschisă către transformarea distribuţiei farma într-un monopol de stat.

De asemenea, piaţa nu este una mică. Potrivit estimărilor, cei mai mari trei sau patru jucători de pe această piaţă realizează profit de aproximativ 10 miliarde de forinţi anual. Dacă statul va prelua această activitate, sau o va delega unui singur jucător, acesta ar putea băga în buzunare această sumă anual.