Business Internaţional

Înalţii oficiali europeni încep să vadă dincolo de pandemie. Premierul francez Edouard Philippe: Situaţia epidemică se ameliorează în Franţa, dar urmează o "criză economică brutală"

Înalţii oficiali europeni încep să vadă dincolo de...

Autor: Mihai Draghici

19.04.2020, 19:04 2391

Situaţia epidemică se ameliorează în Franţa, dar criza nu s-a încheiat, a declarat duminică seară premierul Edouard Philippe, avertizând că va începe o "criză economică brutală".

"Trăim o criză medicală de o foarte mare intensitate. Nu este prima epidemie cu care se confruntă Franţa, dar aceasta are o amploare pe care nu am mai cunoscut-o în perioada modernă", a declarat premierul Edouard Philippe într-o conferinţă de presă, potrivit publicaţiilor Le Figaro şi Le Parisien.

"Criza medicală nu s-a încheiat. Sigur că marcăm puncte împotriva epidemiei. Situaţia se îmbunătăţeşte lent, dar sigur. Dar nu am ieşit din criza medicală", a precizat Edouard Philippe.

"Această criză medicală va genera o criză economică ce abia începe. Va fi brutală", a avertizat Edouard Philippe.

"Măsurile restrictive funcţionează. Am constatat că majoritatea cetăţenilor francezi au respectat restricţiile, astfel că s-a permis limitarea numărului de bolnavi în spitale", a subliniat Edouard Philippe.

În Franţa se înregistrează 152.978 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 19.349 de decese, conform datelor prezentate de Universitatea Johns Hopkins.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO