Business Internaţional

Încă o ţară declară stare de urgenţă: Portugalia apasă butonul roşu

Încă o ţară declară stare de urgenţă: Portugalia...

Autor: Otilia Serescu

19.03.2020, 01:03 70

Preşedintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, a decretat miercuri stare de urgenţă pentru combaterea pandemiei de coronavirus, anunţă site-ul Politico.eu. Portugalia se alătură, astfel, statelor europene care au impus această măsură excepţională, între care se numără şi România.

Noile măsuri permit premierului António Costa să restricţioneze circulaţia persoanelor, să suspende temporar dreptul lucrătorilor din sectoare precum sănătatea, protecţia civilă, securitatea şi apărarea, să facă grevă şi să interzică protestele şi întâlnirile sociale sau religioase, potrivit site-ului citat.

Noile măsuri urmează să fie impuse de joi şi să funcţioneze până pe 2 aprilie, când vor fi evaluate.

Anterior, tot în cursul zilei de joi, premierul portughez a declarat că „declararea stării de urgenţă nu va însemna suspendarea democraţiei”.

„Ţara nu se va opri”, a spus el.

Conform celor mai recente raportări, în Portugalia sunt 448 de cazuri de COVID-19, iar doi oameni şi-au pierdut viaţa din cauza infecţiei cu coronavirus.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO