Business Internaţional

Încă un gigant vrea să dea din nou drumul la motoare: Fabrica uriaşă care se va redeschide săptămâna viitoare

Încă un gigant vrea să dea din nou drumul la motoare:...

Autor: Dorin Oancea, Mediafax

18.04.2020, 08:00 3105

Boeing intenţionează să cheme la muncă 27.000 de angajaţi, săptămâna viitoare, în statul Washington, pentru a începe din nou producţia de avioane, relatează CNN.

Compania a spus că muncitorii trebuie să se întoarcă într-un proces treptat, unii începând de luni. Majoritatea ar trebui să se întoarcă la serviciu până vineri, 24 aprilie. Boeing a spus că va lua măsurile necesare pentru a-i proteja.

"Sănătatea şi siguranţa angajaţilor, familiilor şi comunităţilor acestora este prioritatea noastră comună", a declarat Stan Deal, preşedinte şi CEO al Boeing Commercial Airplanes într-un comunicat de presă.

Decizia de a reporni producţia vine în condiţiile în care companiile aeriene se confruntă cu scăderea cererii de transport. Companiile aeriene păstrează la sol multe dintre avioanele pe care le deţin, în condiţiile în care şi-au redus rutele cu 70% până la 90%.

La începutul acestei săptămâni, serviciul Circium estima că aproape 14.000 de avioane sunt la sol în întreaga lume, reprezentând 63% din flota globală.

Boeing a raportat că firmele au anulat comenzi pentru 150 de avioane în martie, iar 41 au fost anulate în februarie.

Boeing va începe din nou să construiască avioane 747, 767, 777 şi 787. Modelele 747 şi 767 sunt construite doar ca avioane de marfă pentru clienţii comerciali.

Boeing a declarat că va începe, de asemenea, pregătirea pentru a relua producţia de 737 Max în statul Washington. Producţia a fost oprită în ianuarie din motive care nu au legătură cu coronavirusul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO