Europa este slăbită, economic şi politic, divizată, cu un război în curtea din spate, dependentă de importurile de energie şi rămasă în urmă în cursa competitivităţii şi tehnologiei. Are nevoie de aliaţi mai mult decât oricând.
SUA sunt în mod tradiţional aliatul Europei, dar în ultimii ani priorităţile i s-au schimbat. Se simte o dezangajare a Americii faţă de UE, chiar o concurenţă în creştere. De aceea, alegerile de marţi, 5 noiembrie, pentru preşedintele SUA pot fi considerate cele mai importante pentru Europa de decenii.
„Cred cu siguranţă că sunt cele mai importante alegeri pentru câteva motive“, spune într-un interviu pentru ZF John Florescu, producător american de documentare politice care a realizat, printre altele, seria „Trump vs Harris: Is Europe Safe?“.
„În primul rând, cele două personaje (republicanul Donald Trump şi democrata Kamala Harris, candidaţii la postul de preşedinte al SUA – n. red.) nu puteau fi mai diferite. Perspectivele lor politice sunt în dezechilibru complet una faţă de cealaltă. Alegerile sunt critice pentru că în America este o dispoziţie, simt eu, de dezangajare faţă de Europa. Iar această dezangajare vine din faptul că dependenţa economică a SUA înclină mai mult spre Asia, spre China, decât spre Europa. În multe privinţe, vorbim de o schimbare semnificativă, mai mare decât am văzut în trecut“, a adăugat John Florescu.
Indiferent de cine va câştiga cursa pentru Casa Albă, Donald Trump sau Kamala Harris, America va deveni mai protecţionistă, cred cei mai mulţi analişti. Europa nu poate spera decât că noul lider va cel care îi va fi cel mai puţin ostil. În primul său mandat de preşedinte al SUA, republicanul Trump a zdruncinat ordinea şi liniştea din Occident şi a făcut din aliaţii Americii ţinte într-un război comercial global. Armele preferate: suprataxarea importurilor.
Democratul Joe Biden, un prieten vechi al Europei, a mai reparat din ce a distrus predecesorul său, dar nu s-a înstrăinat de tarife şi a continuat războiul comercial şi pentru supremaţie tehnologică contra Chinei, profitând în acelaşi timp de decalajul de puterea financiară şi de productivitatea mai ridicată a SUA pentru a atrage acolo companii şi investiţii europene.
Perturbatorul Donald Trump candidează din nou pentru funcţia de preşedinte şi va continua ce a început dacă este reales. Contracandidata sa Kamala Harris nu se va putea rupe de politicile lui Biden, dar le poate duce la alt nivel. Protecţionismul a prins, astfel, rădăcini în politicile Americii. Niciunul dintre cei doi concurenţi din alegerile pentru preşedintele SUA nu promovează comerţul liber. Scepticismul privind comerţul liber are rădăcini adânci în istoria SUA. Ambii candidaţi la preşedinţie vor conduce America pe calea protecţionismului, dar cu scopuri diferite. Aceasta în principal pentru că statele americane care pot schimba rezultatul votului au baze industriale mari şi sindicate puternice. Dar care dintre cei doi ar fi mai potrivit pentru România şi pentru Europa? „Este dificil de spus deoarece pe de o parte Donald Trump are o relaţie despre care nu se ştie nimic cu Putin. Şi-a exprimat dorinţa de a ajunge la o înţelegere cu Putin. Dar nu este clar în întregime pentru nimeni ce ar însemna această înţelegere“, explică pentru ZF John Florescu, producător american de documentare politice. „Kamala Harris a promis că va continua politicile lui Biden, anume de a-l sprijini pe Zelenski, dar în acelaşi timp este vorba de un sprijin limitat, prudent, şi este greu de spus cât va dura acesta. Republicanii şi Trump în special sunt reticenţi în a se angaja în războaie internaţionale. Nu vor războaie noi, inclusiv în Ucraina. Cred că problema devine dacă există cineva în Europa care poate lua locul SUA dacă acestea se îndepărtează din cauza crizei din Orientul Mijlociu şi a tensiunilor cu China“.
Trump foloseşte taxarea importurilor pentru a reclădi economia SUA ca o fortăreaţă, puternică pe plan intern şi autonomă faţă de alte economii. În schimb, în desfăşurarea politicilor sale comerciale, Harris va fi probabil mai selectivă şi multilaterală, aspirând la construirea unei economii americane mai puternice, care să rămână integrată în economia globală.
Din 2016, republicanii lui Trump au devenit profund protecţionişti. Trump susţine naţionalismul economic, chiar şi izolaţionismul. Abordarea sa de tipul totul sau nimic în privinţa comerţului limitează opţiunile politice, arma sa favorită împotriva dezechilibrelor comerciale fiind tarifele. În timpul primului său mandat de preşedinte, Trump a aplicat în mod repetat tarife şi a ameninţat cu tarife. A lansat un război comercial împotriva Chinei în care a impus taxe de până la 25% importurilor. Trump a folosit tarife mari împotriva importurilor de oţel şi aluminiu, ceea ce a înfuriat guvernele multor aliaţi, printre care Uniunea Europeană şi Japonia.
În timpul campaniei din 2024, Trump a anunţat încă o dată că va dezlănţui tarifele, cele mai grele urmând să fie folosite împotriva Chinei. Biden i-a urmat lui Trump în 2021 şi i-a păstrat tarifele pe importurile chinezeşti, lansând în acelaşi timp atacuri tarifare noi asupra lanţului de aprovizionare al industriei maşinilor electrice pentru a contracara avantajul competitiv al Chinei.
În timp ce a criticat ideea lui Trump de a adopta un tarif general pentru toate importurile, ceea ce va creşte probabil preţurile şi inflaţia, Harris este probabil să continue abordarea lui Biden în privinţa tarifelor. Deşi protecţioniste, politicile celor doi diferă. Trump aplică tarifele ca o politică generală pentru atingerea unor obiective diferite. Suprataxarea importurilor sunt instrumentul politic suprem pe care îl poate folosi pentru a constrânge, pedepsi şi extrage bani de la orice contrapartidă care nu cedează dominaţiei sale, notează Mary Gallagher, decan la Keough School of Global Affairs a Universităţii din Notre Dame. El foloseşte tarifele pentru a ameninţa ţări individuale, precum China, dar şi companii din SUA, precum John Deere. Astfel de acţiuni sunt atractive pentru că sunt simple şi pot fi folosite uşor ca ameninţări împotriva celor care îl contestă. Trump a susţinut tarifele şi deoarece consideră că acestea pot fi folosite pentru a înlocui impozitul pe venit ca o sursă de venituri guvernamentale.
De asemenea, Trump foloseşte taxarea importurilor pentru a reclădi economia SUA ca o fortăreaţă, puternică pe plan intern şi autonomă faţă de alte economii. În schimb, în desfăşurarea politicilor sale comerciale, Harris va fi probabil mai selectivă şi multilaterală, aspirând la construirea unei economii americane mai puternice, care să rămână integrată în economia globală. Această abordare utilizează tarifele în mod strategic pentru a le face în cele din urmă inutile.
Utilizarea selectivă a tarifelor face parte din politica industrială democrată care are ca scop protejarea industriei şi muncitorilor americani prin încurajarea investiţiilor străine directe în producţia din SUA. Această abordare nu urmăreşte înlocuirea altor surse de venituri cu tarife.
O altă diferenţă cheie este dependenţa administraţiei Trump de tarifele unilaterale faţă de răspunsul mai coordonat al administraţiei Biden. Trump a folosit tarifele pentru a-i pedepsi şi a-i provoca pe inamici şi prieteni deopotrivă. Tarifele sale asupra importurilor de oţel şi aluminiu de la partenerii cheie din UE, Canada, Mexic, Japonia şi Coreea de Sud au condus la confruntări şi, în cazul UE, la desfăşurarea de tarife ca represalii pe motocicletele şi băuturile alcoolice produse în SUA. În cele din urmă, abordarea Partidului Democrat în ceea ce priveşte comerţul şi investiţiile străine este motivată de dorinţa de a creşte încrederea publicului în economia globală, care a scăzut în ultimii ani, în special în rândul republicanilor. Trump vrea să lase impresia că îi poate influenţa deciziile lui Putin, că poate opri războaie. Însă politica lui externă a părut mai degrabă haotică. De aceea, multă lume se întreabă dacă nu cumva Trump va aduce cel de-al Treilea Război Mondial în contextul exloziv internaţional din prezent. ÑNu cred“, spune John Florescu. „Dar este dificil de spus. Situaţia seamănă un pic cu cea din Primul Război Mondial, cu provocări în Balcani care pot duce la o serie de evenimente şi apoi la război. Europa este destul de divizată. Există pericolul ca provocările dintr-o parte a continentului să creeze o escaladare ca un efect de domino. După cum s-a spus, obiectivul politic al Putin este de a convinge liderii europeni că NATO nu există, că este un leu de hârtie“.
