Business Internaţional

Închisoare de cinci stele: „Palatul” Ritz-Carlton în care au fost închişi prinţii saudiţi îşi reia rolul de hotel. Galerie Foto

Închisoare de cinci stele: „Palatul” Ritz-Carlton...

Autor: Alex Ciutacu

20.01.2018, 18:15 291

Hotelul Ritz-Carlton din Riyadh va reveni la activitatea de hotel de cinci stele începând de luna viitoare, după ce a servit drept cea mai luxoasă închisoare din lume pentru prinţii saudiţi arestaţi în luna noiembrie a anului trecut, potrivit Bloomberg.

Prinţul Coroanei Mohammed bin Salman, 32 ani, a transformat hotelul Ritz-Carlton în închisoare preventivă în cadrul proiectului său anti corupţie pe care îl desfăşoară din luna noiembrie a anului 2017.

Unii dintre cei arestaţi sunt încă închişi acolo, în timp ce despre alţi se zvoneşte că ar fi peste hotare, sub arest la domiciuliu sau cu interdicţie de a părăsi ţara.

Pagina de internet a hotelului Ritz acceptă rezervări începând cu data de 14 februarie, semnalând sfârşitul unei etape din campania anti-corupţie desfăşurată de prinţul Mohammed bin Salman, al cărui scop este de a recupera 100 de miliarde de dolari furaţi de prinţii acuzaţi de la stat.

Campania face parte din eforturile prinţului Mohammed de a transforma radical societatea şi economia saudită, şi de a încerca să îşi cimentuiască puterea.

În acelaşi timp, acesta a încercat să refacă relaţiile de apropiere din familia regală, odată pilonul stabilităţii saudite.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO