Aleksandar Vucic a dus o politică de înarmare a Serbiei, mai ales cu tehnică militară rusească, pe care a etalat-o în faţa vecinei mai mici Kosovo cu ocazia unei dispute legate de plăcuţele de înmatriculare. În Bosnia şi Herţegovina, liderul sârb Milorad Dodik al Republika Srpska duce o politică separatistă agresivă, ceea ce evocă un nou război civil. Şi Vucic şi Dodik au pozat în prieteni şi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin. Dodik pare că s-a străduit mai mult.
Argumentul Rusiei pentru invazia din Ucraina este că se luptă acolo cu naziştii. Putin reînvie astfel amintirea celui de-al Doilea Război Mondial, când Rusia a luptat cu Germania nazistă, iar atunci victoria a fost hotărâtă când armata germană a fost obligată să lupte pe mai multe fronturi, în principal în est şi în vest.
Acum, în războiul Rusiei pornit contra Ucrainei, statul agresat, „nazist“, este ajutat de NATO şi UE, iar dacă Rusia în războiul său hibrid ar fi să deschidă un nou front, unde ar putea fi acesta? Nu cumva în Balcani, butoiul cu praf de puşcă al Europei?
Kosovo a pregătit ajutoare umanitare de 100.000 de euro, în produse locale, pentru ucrainenii năpăstuiţi de război. Suma nu este o glumă, este un gest simbolic. Kosovo este o ţară foarte mică, iar la sărăcie rivalizează în Europa doar cu Republica Moldova.
Gestul se adaugă altora care arată direcţia spre care se îndreaptă fosta provincie autonomă iugoslavă. Pe timpul fostei Iugoslavii, aceasta nu a fost nici măcar republică. Când Vladimir Putin a dat ordinul pentru invadarea Ucrainei, Kosovo s-a alăturat fără ezitare sancţiunilor occidentale impuse Rusiei. După o lună de război, n-a ezitat să extindă aceste sancţiuni, în ton cu reacţia occidentală. Premierul kosovar Albin Kurti a condamnat clar invazia rusească şi politicile destabilizatoare ale Moscovei în Moldova şi Georgia. Politicianul a avertizat şi că preşedintele Serbiei Aleksandar Vucic este „păpuşa Kremlinului care imită Rusia“ în felul în care abordează regiunea.
Vucic a fost ministrul informaţiilor şi responsabilul cu propaganda pentru ultimul preşedinte al Republicii Federale Iugoslavia şi primul preşedinte al Republicii Serbia, Slobodan Miloşevici. Serbia lui Miloşevici nu a renunţat la Kosovo decât după un război sângeros şi sălbatic, aşa cum au fost toate războaiele iugoslave, în care liderul sârb a avut un rol central şi după bombardarea Belgradului de forţe NATO conduse de SUA.
Kosovo există ca stat mulţumită NATO, considerat de Kremlin duşmanul de moarte al ruşilor, şi patronajului Americii - Kosovo nu este recunoscut ca stat suveran nici de Serbia, nici de Rusia şi nici de mai multe state membre ale UE din motive ce ţin de propriile interese naţionale -, în timp ce Serbia lui Aleksandar Vucic este, în mod tradiţional, aliată cu Rusia.
Prăpastia încă căscată între Kosovo şi Serbia după aproape un sfert de secol de la război a fost evidentă pe 24 martie.
În această zi, în 1999, au început bombardamentele NATO din Belgrad şi Serbia - o campanie de 78 de zile în urma căreia, potrivit estimărilor sârbe, au murit cel puţin 2.500 de persoane (Human Rights Watch pune numărul victimelor la cel mult 530).
Pe 24 martie 2022, oficialităţile sârbe au onorat memoria victimelor acestor bombardamente. Aici trebuie spus că acestea au încetat după ce Miloşevici a acceptat să-şi retragă trupele din Kosovo, unde din cauza războiului au murit aproape 8.700 de albanezi kosovari (războaiele iugoslave au avut un aspect puternic de epurare etnică, cu populaţie eliminată, dislocuită sau alungată). Şi în Kosovo ziua de 24 martie a fost comemorată, alături de figuri publice americane, ca „schimbând istoria Kosovo şi a Europei“.
Unele publicaţii din regiune pun în paralel doliul din Serbia şi sărbătoarea din Kosovo. Ca o coincidenţă, pe 23 martie a murit Madeleine Albright, secretarul de stat al SUA care a pus violent capăt conflictului sârbo-kosovar şi a făcut posibilă independenţa Kosovo de Serbia. Ea a descris intervenţia sârbilor în Kosovo ca un masacru brutal şi a justificat bombardarea Serbiei de către NATO spunând că acestea au fost lecţii învăţate în războiul bosniac, unde statele occidentale au reacţionat prea târziu şi slab (şi unde armata sârbă a asediat mai multe oraşe, inclusiv Sarajevo, înconjurat acum de cimitire; dar acolo au fost implicate mai multe forţe, nu doar cele sârbe). Pe liderul de atunci de la Belgrad, pe Miloşevici, l-a descris ca pe un personaj care nu cunoaşte decât limbajul războiului.
În Kosovo, Madeleine Albright are un monument unde pe 24 martie kosovarii au depus coroane de flori. În Serbia, numele ei este dat unui şarpe, după cum scrie AP.
Războiul din Ucraina a făcut clară şi direcţia Serbiei lui Vucic. Dacă la începutul lunii martie parlamentul kosovar a cerut guvernului pornirea procedurilor de intrare în NATO, Serbia nu s-a alăturat sancţiunilor occidentale contra Rusiei, în pofida presiunilor din partea UE. Iar pentru că aceste presiuni se simt totuşi, Vucic încearcă o apropiere de China, o forţă geopolitică concurentă Occidentului. Acest lucru arată, scrie The Diplomat, că parteneriatul sârbo-rus este unul oportunist şi toxic din cauza neîncrederii. Însă, deocamdată, Vucic are nevoie de Rusia. A acuzat Kosovo de epurare etnică după arestarea unor sârbi kosovari într-o anchetă de corupţie în care au fost arestaţi şi etnici albanezi. Sunt acuzaţii belicoase.
În schimb, un oficial kosovar a acuzat Serbia că îşi mobilizează rezerviştii din Kosovo. Ministerul sârb al apărării a anunţat că armata ţării este pregătită de orice. În tot acest timp, Vucic a investit în echiparea armatei sârbe, în special cu armament rusesc.
În toamnă, în timpul unei dispute aparent neînsemnate cu Kosovo în legătură cu plăcuţele de înmatriculare auto, avioane de război sârbe au survolat graniţa cu statul vecin, iar vehicule blindate şi-au etalat însemnele sârbeşti.
În contextul în care UE caută soluţii pentru a cumpăra cât mai puţine gaze şi petrol de la Rusia, pentru a nu mai finanţa invazia din Ucraina, Belgradul se pregăteşte de negocieri cu Gazprom pentru un nou contract pe termen foarte lung. Politicienii sârbi se laudă că Serbia va avea tratament preferenţial în chestiunea plăţii gazelor în ruble, aşa cum a cerut Rusia clienţilor europeni. Dar Serbia este oarecum la mâna Rusiei în această privinţă. Gazprom controlează compania naţională de petrol şi gaze a ţării. În acest context, The Guardian se întreabă dacă nu cumva Moscova îl va presa pe Vucic să submineze independenţa Kosovo şi a altor state din Balcani. Liderul sârb Milorad Dodik al Republika Srpska ameninţă deja cu separarea de Bosnia şi Herţegovina, trezind temeri că în această ţară va izbucni un nou război civil. Dodik l-a vizitat pe Putin de mai multe ori decât Vucic.
