Business Internaţional

Încrederea în economia zonei euro a crescut în octombrie, dar aşteptările de inflaţie au scăzut

Încrederea în economia zonei euro a crescut în...

Autor: Anca Dumitrescu

29.10.2015, 13:29 101

Astfel, încrederea în economie a urcat în această lună la 105,9 puncte, de la 105,6 puncte în septembrie, confirmând tendinţa ascendentă începută în iulie, în pofida aşteptărilor din piaţă pentru un declin minor.

Analiştii intervievaţi de Reuters anticipau un nivel al indicatorului de 105,2 puncte.

Indicatorul referitor la climatul de afaceri a contrazis aşteptările, cu o creştere la 0,44 puncte, de la un nivel revizuit de 0,36 puncte în septembrie, în timp ce estimările indicau un uşor declin, la 0,32 puncte.

Aşteptările consumatorilor referitoare la inflaţie pentru următoarele 12 luni au scăzut în octombrie la 0,7 puncte, de la 3,2 puncte în septembrie.

În cazul preţurilor de vânzare din industrie, aşteptările s-au îmbunătăţit de la -3,3 puncte în septembrie la -2,4 puncte.

Preţurile de consum din zona euro au scăzut cu 0,1% în anul încheiat în septembrie, revenind sub nivelul zero pentru prima oară după luna martie.

Obiectivul Băncii Centrale Europene (BCE) este o inflaţie de până la 2% şi aplică un program de achiziţii lunare de obligaţiuni, de circa 60 de miliarde de euro, pentru stimularea economiei uniunii monetare.

Încrederea în economie s-a îmbunătăţit cel mai mult în sectorul construcţiilor şi în cel al comerţului cu amănuntul.

Optimismul în sectorul serviciilor, care formează cea mai mare parte a economiei zonei euro, a scăzut de la 12,4 puncte în septembrie la 11,9 puncte.

Încrederea consumatorilor în economie a coborât la -7,7 puncte, de la -7,1 puncte, confirmând tendinţa negativă începută în luna august.

În cazul industriei, încrederea a urcat uşor, de la -2,3 puncte la -2 puncte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO