Guvernele Finlandei şi Suediei au intervenit pentru evitarea unei situaţii în genul Lehman Brothers în sectorul companiilor de energie. În Marea Britanie, mai mulţi furnizori de energie au dat faliment pentru că acţionau doar ca intermediari pe o piaţă devenită toxică. Executivul a pregătit un pachet de sprijin financiar de zeci de miliarde de lire sterline pentru a ajuta mediul de afaceri să suporte povara facturilor mai mari la energie. Puburile se tem că vor fi forţate să se închidă pentru că electricitatea este prea scumpă. Ca să supravieţuiască, va trebui scumpită berea.
În Germania, populaţia plăteşte pentru ca giganţii care importau gaze din Rusia să supravieţuiască. Iar statul ajută, la rândul lui, cu bani gospodăriile şi afacerile. Cu toate acestea, brutăriile se tem că sfârşitul le este aproape. Producătorii de lapte din Europa de Est se tem şi ei că îi aşteaptă falimentul dacă nu cresc preţurile. Combinatele de aluminiu, mari consumatoare se electricitate, îşi opresc furnalele pentru că este prea costisitor să le ţină în funcţiune.
Multe s-ar putea să rămână închise pe vecie dacă nu le ajută cineva. Riscul de faliment creşte pentru companiile aeriene din cauza scumpirii combustibilului şi forţei de muncă. Producătorii de vin din Portugalia se plâng că îi aşteaptă colapsul din cauza costurilor împovărătoare. Producătorii francezi de mere şi pere spun acelaşi lucru şi cer intervenţia guvernului.
Criza energiei loveşte peste tot în Europa, nemiloasă, şi se suprapune peste numeroasele penurii şi sincope de pe lanţurile de aprovizionare apărute în timpul pandemiei sau create de inflaţie.
Gospodăriile au nevoie de ajutor de la stat. Iar ajutor cer şi afacerile, alternativa fiind falimentul, reducerea producţiei, eliminarea de locuri de muncă sau mutarea producţiei în ţări unde costurile sunt mai mici.
Guvernele trebuie să intervină cumva şi o fac, rezultatul fiind creşterea datoriei publice, umflată deja de pachetele de stimuli economici şi sociali implementate în cei doi ani de pademie.
În criza provocată de COVID, Comisia Europeană şi instituţiile financiare internaţionale au renunţat la austeritate şi au permis deficitelor bugetare să crească.
Dar îndatorarea şi deficitele nu pot creşte la infinit, după cum a demonstrat criza datoriilor din zona euro, mai ales în condiţiile în care costurile de finanţare au început să urce. Unele state, cum este Germania, au prevăzut în constituţie un prag dincolo de care datoria statului nu are voie să se ducă decât în cazuri de criză. Prin urmare, guvernele au o limită până la care pot interveni pentru susţinerea companiilor sau a gospodăriilor. Berlinul, criticat în urmă cu câţiva ani că este zgârcit şi că nu-şi cheltuie excedentul bugetar, şi-a pus populaţia la plată, dar a lărgit şi întărit plasele de siguranţă socială cu zeci de miliarde de euro. Datoria creşte, însă guvernul spune că nu va depăşi pragul stabilit prin constituţie. Tratatele europene au prevăzută limita datoriei guvernamentale la 60% din PIB. Alte state nu au atât de multe rezerve. Riscul crescut de faliment în rândul transportatorilor aerieni europeni reflectă tocmai acest lucru. Companiile din sector au mai fost salvate o dată în timpul pandemiei, iar acum când pericolul a crescut şi pentru alţii, acestea sunt lăsate la urmă. Italia a ajuns campioana zonei euro la creşterea costurilor de finanţare, yieldurile obligaţiunilor suverane pe zece ani ajungând luni la 4%. Nivelul considerat ca pragul nesustenabilităţii este 7%. Şi yieldurile germane, referinţa regiuni, au înregistrat cel mai mare salt de la începutul anilor 1980. Spre comparaţie cu Germania, datoria Ungariei a fost de 77% din PIB la sfârşitul trimestrului doi, iar guvernul de la Budapesta a aplicat deja măsuri care pot fi considerate de austeritate, cum ar fi tăierea fondurilor pentru investiţii. Datoria Italiei este de peste 150% din PIB. Marea Britaniei, care nu mai face parte din UE, a intrat şi ea în clubul ţărilor cu datoria mai mare decât economia. Poate fi salvată toată lumea fără riscul declanşării unei noi crize a datoriilor? Fondul Monetar Internaţional a cerut UE să-şi schimbe principiile bugetare pentru a evita o astfel de problemă. Iar soluţia oferită de experţii instituţiei este tot datoria, dar făcută prin emisiuni comune de obligaţiuni. În felul acesta, veriga cea mai slabă nu va duce la ruperea lanţului. În termeni tehnici, FMI recomandă crearea unei capacităţi fiscale a UE, finanţată prin emisiuni comune de datorii. Fondurile astfel obţinute pot fi folosite în crize economice şi pentru achiziţia de bunuri publice. Bloomberg scrie că ideea este asemănătoare cu fundul UE de 800 de miliarde de euro de recuperare din pandemie stabilit în 2020 cu angajamentul ca finanţarea să fie obţinută prin împrumuturi de către statele membre nu ca entităţi individuale, ci colectiv. Versiunea FMI include un fond de investiţii în climă care să ajute la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a dependenţei lor de gazele Rusiei.
