Business Internaţional

Inflaţia mănâncă din salarii, lăsând muncitorii înfometaţi

Inflaţia mănâncă din salarii, lăsând muncitorii...

Autor: Catalina Apostoiu

06.06.2022, 00:05 289

Băncile de alimente asistă la o cerere în creştere pentru serviciile lor, chiar în condiţiile în care donaţiile sunt în scădere, din cauza inflaţiei, notează Politico.

„Preţurile cresc pentru alimente, materii prime, energie, iar acest lucru are un impact asupra a ceea ce primim“, arată Etienne Rubens, care coordonează o reţea de bănci de alimente din Belgia.

Cererea a crescut cu până la un sfert în unele dintre filialele reţelei, în condiţiile în care mamele tinere şi angajaţii se alătură cozilor. „Au un salariu, dar trebuie să plătească chirii, facturi şi la sfârşit de lună nu fac faţă“.

Inflaţia a atins 8,1% în zona euro în mai, un nivel record. Deşi salariile şi-au mai accelerat creşterea, avansând cu 2,8% în zona euro în primul trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ritmul este cu mult sub cel necesar pentru ca oamenii să-şi poată face plăţile esenţiale.

„Pe de o parte, paharul este pe jumătate plin, însemnând că nu există o spirală preţuri-salarii, însă pe de altă parte scade semnificativ puterea de cumpărare“, arată Andrea Garnero, economist OCDE.

În prezent, BCE estimează creşterea salariilor la 3% în acest an, aceasta urmând să coboare la 2,5% anul viitor. Însă proiecţiile se bazează doar pe acordurile salariale încheiate în primul trimestru.

Părerea generală este că o astfel de creştere este acceptabilă, potrivit lui Garnero. Peste această rată, „există motive de îngrijorare“. „Suntem departe de aceste cifre deocamdată, dar ne putem apropia cu noile reînnoiri de contracte şi în cazul în care inflaţia va persista“.

Pentru a ţine inflaţia sub control, BCE a preanunţat majorări de dobânzi pentru iulie şi septembrie şi restrângerea programului său de achiziţii de obligaţiuni. Fiscal, între timp, guvernele din Europa încearcă să compenseze impactul inflaţiei asupra buzunarelor prin reduceri de taxe şi distribuirea de susţinere.

Problema este că astfel de plăţi riscă să alimenteze cererea de consum şi să crească şi mai mult preţurile. De aceea, autorităţile de la Bruxelles fac apel la guverne să-şi restrângă măsurile de susţinere şi să-i ţintească doar pe cei mai vulnerabili.

Comisia Europeană anticipează că inflaţia va atinge un vârf în acest trimestru şi va scădea treptat şi recomandă ţinerea sub control a creşterii salariilor.

Însă estimările privind inflaţia s-au mai dovedit greşite, iar sindicatele fac presiuni pentru majorări.

Sunt şi alţi factori care sporesc presiunea asupra salariilor. Cu şomajul la un minim record în bloc, muncitorii îşi vor folosi puterea de negociere pentru a cere salarii mai mari, iar angajatorii trebuie să-şi majoreze ofertele salariale pentru a atrage forţă de muncă.

De asemenea, ţările au majorat sau urmează să majoreze rata salariului minim, care în unele ţări UE acoperă un număr semnificativ de angajaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO