Business Internaţional

Inflatia se mentine la cote inalte in zona euro

01.11.2004, 00:00 19



Luna octombrie a marcat cea de-a cincea luna consecutiva a cresterii ratei inflatiei in zona euro. Rata anuala a inflatiei a atins 2,5% in octombrie, depasind cu mult tinta de 2% stabilita de Banca Centrala Europeana (BCE). Acest fapt s-a datorat in mare parte valorilor record ale cotatiilor petrolului.



"Principalul factor inflationist pare sa fie cresterea pretului energiei", a declarat un oficial al Biroului European de Statistica, Eurostat. Acelasi Birou European de Statistica aprecia ca rata inflatei a inregistrat in septembrie valoarea de 2,1%.



Potrivit organismelor Comisiei Europene, indicatorul increderii consumatorilor a scazut. In schimb, indicatorul Eurostat ce masoara increderea in economie, a crescut in mod neasteptat in luna octombrie, o data cu previziunile privind productia industriala, constructiile si comertul.



Cresterea pretului petrolului peste nivelul de 50 dolari barilul, a determinat reactia rapida a unor producatori europeni, precum Tessenderlo Chemie NV din Belgia, de a mari preturile. Tabloul economiei europene este dominat de mentinerea, pentru al cincelea an consecutiv, a somajului la nivelul de 9%. Mai mult, economia Uniunii inregistreaza si tendinta, in crestere, de economisire a consumatorilor. In aceste conditii, companiile producatoare de bunuri de uz gospodaresc, precum Unilever, reusesc foarte greu sa faca fata cresterii costurilor de productie. Singura lor sansa este sa-si diminueze propriile profituri.



Sandra Petcov, economist la Lehman Brothers, declara ca "pretul petrolului atenueaza cresterea economica". "In consecinta, producatorilor le vine foarte greu sa-si mai vanda produsele unor clienti care au din ce in ce mai putini bani".



Cifrele inflatiei au depasit chiar si estimarile celor 36 de economisti, intevievati intr-un studiu al Bloomberg. Acestia preconizau o rata a inflatiei de 2,3%.



Privitor la reactia Bancii Central Europene, aceasta si-a mentinut nivelul de referinta al ratei dobanzii la nivelul de 2%, acelasi cu cel din iunie 2003. Presedintele BCE, Jean Claude Trichet, atragea atentia patronatelor sa limiteze cresterea preturilor si sa sustina majorarile salariale, pentru a ajuta economia europeana sa contracareze efectul nefavorabil al cersterii pretului petrolului.



Impactul cel mai probabil al cotatiilor petrolului asupra cresterii economice s-a regasit in prviziunile investitorilor pe piata futures Euribor. Aici, contractele futures pentru martie s-au stabilizat la 2,28%, cu 10 puncte de baza mai putin decat la inceputul lui octombrie.



"Cresterea inflationista, peste previziunile specialistilor, nu este un motiv suficient pentru BCE, sa majoreze nivelul de referinta al dobanzii", sustine Julien Seetharamdoo, economist in cadrul Capital Economics, din Londra. "Cresterea cotatiilor petrolului reprezinta, in egala masura, o amenintare pentru economie si pentru inflatie. In consecinta, spatiul de manevra al Bancii Centrale Europene, este limitat", mai spune ea. "Redresarea indicatorului privind inrederea in economie, in noile conditii de pe piata petrolului, este surpinzatoare", declara Kenneth Wattret, economist al BNP Paribas, de la Londra. "Acest fapt", mai spunea el "demostreaza soliditatea fundamentelor zonei euro".



Tinand cont de evolutiile pretului petrolului, cresterea economica previzionata pentru 2005 a zonei euro a fost redusa la 2%.



In acelasi timp, "aprecierea euro in fata dolarului american, atenueaza efectele nefavorabile ale scumpirii energiei, intrucat importurile denominate in dolari devin mai ieftine", declara marti, comisarul european pe probleme de afaceri monetare, Joaquin Almunia.



Nicholas Garganas, membru al consiliului guvernator al BCE, a declarat si el miercuri ca "intarirea euro va mai diminua efectul cresterii cotatiilor petrolului".

Te-ar putea interesa și:

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie