Business Internaţional

Într-o bună zi, un robot inteligent îţi va fi coleg de muncă, poate chiar şef. Eşti pregătit?

Într-o bună zi, un robot inteligent îţi va fi coleg...

Autor: Bogdan Cojocaru

24.01.2023, 23:12 780

Instrumentele de inteligenţă ar­tificială sunt folosite de ceva vreme în economia gig, unde orice poate munci oricând, oriunde, dar acestea fac incursiuni rapide în alte sectoare. Ce înseamnă pentru locurile de muncă?

Renan Rodrigues lucra ca şofer de livrări de alimente la compania el­veţiană Smood de aproximativ un an şi jumătate când „robotul“ a preluat conducerea. Aşa descrie tânărul de 33 de ani programul bazat pe algo­ritmi care aloca livrările şi schimbu­rile pentru el şi colegii săi, scrie Deutsche Welle.

Compania Smood a folosit un astfel de software de când Rodrigues a început să lucreze la livrări în 2020. Dar, la un moment dat, „robotul“ a devenit în întregime responsabil cu planificarea zilei sale de lucru, iar ape­larea la managerii umani nu mai era posibilă.

Scopul „robotului“ a fost să orga­nizeze livrările în cel mai eficient mod posibil. Din perspectiva angaja­torului, Rodrigues este sigur că schim­barea a funcţionat. Când a început la Smood, în micul oraş elveţian Yverdon-Les-Bains, era ceva normal să facă aproximativ două livrări pe oră, povesteşte el. Până a plecat, nu­mărul de livrări a crescut la patru sau cinci.

„Am înţeles rapid că va fi un de­zastru la nivel uman“, a spus Ro­drigues pentru DW. A văzut „robo­tul“ învrăjbind angajaţi. Cei mai ra­pizi, cei mai performanţi şoferi au primit mai multe comenzi. În cele din urmă, îşi aminteşte el, s-a trezit că pri­meşte mai puţin de muncă. Con­tractul său nu îi garanta un număr minim de ore de lucru sau un salariu fix lunar şi îi era greu să anticipeze veniturile.

„Pentru mine, cel mai rău a fost să-mi spun că am un cronometru care funcţionează tot timpul şi oriunde, când sunt deja urmărit de sistemele GPS, pentru viteza mea şi altele“, a spus el. A căpătat ceea ce el a numit „stres social“. În loc să glumească cu bucătarul când era chemat pentru o co­mandă, se răstea la acesta să se gră­bească, alergând până înăuntru şi îna­poi afară. „Este trist la nivel uman“.

Ceea ce Rodrigues şi colegii săi au numit „robotul“ este cunoscut şi sub denumirea de management algoritmic, atunci când deciziile la locul de muncă sunt luate conform calculelor unui computer cunoscute sub numele de algoritmi. Este ceva strâns legat de inteligenţa artificială (AI), care, potrivit Comisiei Europene, „se referă la sisteme care manifestă un comportament inteligent analizând mediul şi luând acţiuni – cu un anumit grad de autonomie – pentru a atinge obiective specifice“.

Utilizarea managementului algoritmic este asociată în special cu economia gig, reprezentată de companii precum Uber şi Deliveroo.

De fapt, instrumentele AI fac rapid incursiuni în diferite sectoare ale economiei. Pentru joburile de funcţionar la birou, acestea pot fi utilizate în recrutare sau pentru a urmări performanţa. Un sondaj din 2022 efectuat pe 1.000 de companii şi realizat de PwC a constatat că între o şesime şi un sfert din participanţi au folosit inteligenţa artificială în recrutare sau la păstrarea angajaţilor în ultimele 12 luni. Dintre companiile care erau cele mai avansate în utilizarea AI, aproximativ 40% au folosit-o pentru a îmbunătăţi experienţa angajaţilor şi dobândirea de competenţe sau pentru a creşte productivitatea.

Companiile pot folosi datele despre angajaţi sau candidaţi într-o varietate de moduri, aşa cum este subliniat într-un raport publicat anul trecut de OpenMind, o iniţiativă nonprofit a băncii spaniole BBVA. „Profesioniştii în resurse umane iau decizii cu privire la recrutare, adică pe cine să angajeze; în evaluările lucrătorilor şi considerentele de promovare; pentru a identifica când este probabil ca angajaţii să-şi părăsească locul de muncă; şi pentru a selecta viitorii lideri. Analiza oamenilor este, de asemenea, utilizată pentru a gestiona performanţa lucrătorilor.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO