Business Internaţional

Întrecere pe şine: Portugalia lansează o schemă de transport nelimitat cu trenul semnificativ mai ieftină decât unele scheme similare din Europa ca „investiţie în mediu“

Întrecere pe şine: Portugalia lansează o schemă de...

Autor: Catalina Apostoiu

08.10.2024, 00:05 187

Portugalia lansează un nou abonament lunar pe transportul feroviar cu o valoare de 20 de euro, relatează Euronews.

Anunţat de premierul ţării Luis Montenegro în august, acesta le va per­mite pasagerilor să călătorească pe aproape toate liniile urbane, re­gio­­na­le, interregionale şi inter-city ope­ra­te de compania feroviară de stat Comboios de Portugal (CP). Abo­na­mentul a fost aprobat de Consiliul Miniştrilor săptămâna trecută.

Trenurile de mare viteză Alfa Pendular nu vor fi incluse în abona­ment, iar acesta nu este valabil pe alte forme de transport public cum ar fi metroul.

Noul abonament costă mai puţin de jumătate decât abonamentul ante­rior de 49 de euro introdus anul trecut, care acoperă toate trenurile regionale.

Acesta este de asemenea mult mai ieftin decât alte abonamente europene de transport naţional cum ar fi Deutschlandticket, care se va scumpi de la 49 la 58 de euro în 2025.

Nu toată lumea este mulţumită însă de ideea din spatele noului abo­nament, Comisia Angajaţilor CP spunând că aceasta va fi un dezastru financiar pentru compania de stat şi va scoate la lumină lipsa de capa­citate a acesteia de a răspunde la o creştere a cererii.

De asemenea, noul abonament nu va fi valabil pe trenurile urbane din zonele metropolitane ale Lisa­bonei şi Porto. Acest lucru înseamnă că va fi un cost suplimentar pentru pasagerii care plătesc deja abona­mente pentru transportul public intermodal din aceste zone.

Premierul portughez spune că abonamentul este „o investiţie în oameni, o investiţie în mediu, o investiţie în viitor“. Acesta adaugă de asemenea că iniţiativa face parte din planul mai amplu de mobilitate verde al ţării, care are drept obiectiv facilitarea utilizării transportului sustenabil.

Nu există încă alte detalii privi­toare la când exact va fi disponibil abonamentul sau cine îl va putea achiziţiona.

Germania a introdus Deutschlandticket de 49 de euro în aprilie anul trecut, acesta permiţând călătorii pe calea ferată nelimitate pe serviciile regionale din întreaga reţea a ţării timp de o lună. Recent, semne de întrebare au apărut cu privire la viabilitatea financiară pe termen lung a abonamentului, acesta urmând să fie scumpit cu 9 euro de anul viitor.

Franţa a lansat abonamentul lunar France Pass în acest an, însă acesta este disponibil doar pentru cetăţenii francezi cu vârsta de 27 şi sub şi nu include trenurile de mare viteză TGV sau regiunea Ile-de-France.

În Austria, Klimaticket de 1.095 euro este acceptat pe toate mijloacele de transport public la nivel naţional timp de un an. Există preţuri mai mici pentru călătorii cu vârsta de sub 25 de ani sau de peste 65 de ani, cât şi pentru cei cu dezabilităţi. Există de asemenea abonamente Klimaticket regionale.

Ungaria oferă o schemă similară prin două tipuri de carduri de călătorie. Cel naţional permite utolizarea tuturor liniilor de autobiz şi tren din Ungaria operate de companiile de căi ferate MAV-START, MAV-HEV şi GYSEV, cât şi serviciile companiei de autobuze Volanbusz. Singura excepţie sunt serviciile municipale. Costă aproximativ 49 de euro pentru 30 de zile, studenţii beneficiind de o reducere masivă de 90%.

Ungaria a introdus şi carduri de călătorie pe judeţe care permit utilizarea serviciilor de autobuz sau tren într-unul din cele 19 judeţe ale ţării pentru aproximativ 25 de euro.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels