Business Internaţional

​Inundaţiile ucigaşe din nord-estul Bulgariei au provocat infrastructurii pagube de până la şapte milioane de euro

​Inundaţiile ucigaşe din nord-estul Bulgariei au...

Autor: Daniela Stoican

23.06.2014, 18:01 226

Refacerea infrastructurii distruse de inundaţiile provocate de ploile torenţiale de la sfârşitul săptămânii trecute în nord-estul Bulgariei şi în care au murit cel puţin 14 persoane va costa autorităţile între 10 milioane de leva (cinci milioane euro) şi 15 milioane de leva (şapte milioane euro), potrivit estimărilor Agenţiei pentru Infrastructura Drumurilor (RIA), scrie Novinite.

Trecătoarea care face legătura între oraşele Veliko Tarnovo şi Gurkovo va fi redeschisă traficului în cel mult o lună, a declarat Stefan Ceaikov, preşedintele consiliului de management al RIA.

„Compania de mentenanţă din regiune lucrează la capacitate maximă, dar nu vom permite reluarea traficului atât timp cât există cel mai mic risc pentru vehicule deoarece în afară de podul avariat de lângă Kilifarevo mai există  zone unde există riscul să se prăbuşească bolovani”, a spus el. Aproximativ 150 de locuinţe din Veliko Tarnovo au nevoie de reparaţii, a declarat un reprezentant al autorităţilor din Veliko Tarnovo pentru un post de radio bulgar.

„Experţii RIA vor pregăti o evaluare a pagubelor până la finalul zilei de luni. Odată ce finanţarea va fi asigurată, putem începe lucrările de renovare”, a explicat Ceaikov.

Ploile torenţiale de joi şi de vineri au provocat inundaţii de proporţii în trei regiuni din Bulgaria – Varna, Dobrici şi Veliko Tarnovo. Dezastrul s-a soldat cu cel puţin 14 morţi, dintre care 11 în Varna.

Aproape 260 de turişti români din cei 1.000 estimaţi a fi prezenţi în staţiunea bulgărească Albena, afectată de asemenea de inundaţii, s-au întors singuri în ţară, iar alţi 32 ale căror maşini au fost avariate urma să fie aduşi acasă cu un autocar pus la dispoziţie de autorităţile române. Cei mai mulţI români, ajunşi în Bulgaria prin agenţiile de turism, au ales să-şi continue sejurul pe litoralul bulgăresc.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO